Începând de luni, Electrica va demara lucrările de introducere în subteran a rețelei electrice de pe strada Mihail Sadoveanu. Lucrările se vor executa în zona numerelor 1-33 (din intersecția cu str Republicii până în zona fostului Palat al telefoanelor), cu amenajarea podețelor pentru accesul pietonal, dacă va fi necesar, și cu refacerea pavimentului, după modelul de pe str Republicii. Beneficiarul lucrărilor este SDEE Transilvania Sud.
„Lucrările sunt de utilitate publică și fac parte din proiectul de modernizare a rețelei electrice de distribuție (joasă tensiune) în zona Centrului istoric, inclusiv de modernizare, securizare și sistematizare branșamente, lucrări care până acum s-au desfășurat pe strada Republicii”, se precizează în anunțul transmis de firma care execută lucrările.
Proiectul mai cuprinde și străzile Apollonia Hirscher și Sf Ioan, însă intervenția pe acestea din urmă se va face după Cerbul de Aur (după data de 25 august), pentru a nu congestiona circulația în centrul istoric cu ocazia festivalului.