Economic, Stiri Brasov

Amenzi între 8.000 și 10.000 de lei pentru comercianții care nu s-au dotat cu noile case de marcat

MFP propune, printr-un proiect de act normativ, eliminarea contravenţiei referitoare la nerespectarea de către utilizatorii aparatelor de marcat electronice fiscale a termenelor prevăzute de lege, de a utiliza aparate de marcat cu jurnal electronic de sub prevederile Legii prevenirii nr. 270/2017.

Măsura este necesară deoarece operatorii economici care încalcă obligaţia de dotare cu noile dispozitive nu au motive obiective pentru neconformare, în condiţiile în care au fost emise autorizaţii de distribuţie pentru aparatele de marcat care acoperă toate tipurile de activităţi economice, iar distribuitorii autorizaţi au stocuri de aparate de marcat noi. De asemenea, o mare parte dintre operatorii economici au achiziţionat şi instalat aparate de marcat cu jurnal electronic, iar perpetuarea acestei situaţii ar duce la discriminarea operatorilor economici corecţi.

Inspectorii Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală din cadrul ANAF vor dispune de la prima abatere amendă de la 8.000 lei la 10.000 lei, suspendarea activităţii operatorului economic la unitatea de vânzare a bunurilor sau de prestare a serviciilor, precum şi confiscarea sumelor nejustificate, respectiv sancţiunile prevăzute la art.11 alin. (1) lit. f) din OUG nr. 28/1999.

Subliniem faptul că toate firmele care comercializează produse sau prestează servicii direct către populaţie au obligaţia de a fiscaliza toate încasările prin intermediul casei de marcat electronice fiscale şi de a se dota cu noile aparate de marcat prevăzute de cadrul normativ.

În acest context în care MFP a epuizat măsurile legislative de sprijinire a contribuabililor pe care le-a avut la dispoziţie, se impune modificarea pct. 42 din anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 33/2018 privind stabilirea contravenţiilor care intră sub incidenţa Legii prevenirii nr. 270/2017, precum şi a modelului planului de remediere.

Proiectul de act normativ este publicat pe site-ul MFP la rubrica Transparenţă decizională.

Esti Companie? Aplica gratuit!

Puteţi adăuga job-urile disponibile în compania dumneavostră pentru a fi vizibile pe site-ul BizBraşov, dacă solicitaţi un cont. Doar aşa veţi putea intra în contact direct cu candidaţii.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*