Cel mai mare planetariu din România, cu o cupolă cu diametrul de 16 metri și sistem de proiecție laser (4K) de 24.000 de lumeni, va fi inaugurat pe 19 iulie în Salina Slănic Prahova, la 208 metri adâncime – un proiect în valoare de peste 2 milioane de lei, inclusiv finanțare europeană.
Denumit „Supernova Planetarium”, acesta se va deschide în prezența inițiatorilor proiectului și va fi aniversat jumătate de veac de istorie: „APOLLO 11 – 50 de ani de la aselenizare”, în conformitate cu hotnews.ro. Conform informațiilor publicate de presa națională, domul „Supernova Planetarium” de la Salina Slănic are cele mai mare dimensiuni din România, respectiv diametrul de 16 metri, dar și cel mai luminos sistem de proiecție de rezoluție 4K, cu sursă de lumină laser (24000 lumeni). La Supernova Planetarium vor fi realizate prezentări interactive de boltă cerească: constelații, planete, nebuloase, galaxii, comete, asteroizi, exoplanete etc.
Planetariul din Brașov, detronat de prahoveni în privința dimensiunilor
„Pentru a clarifica eventualele neconcordanțe vizavi de faptul că la Brașov a fost anunțat cel mai mare planetariu din România, vă informăm că diametrul domului Planetariului SUPERNOVA este de 16 metri, iar al celui din Brașov, de 14 metri. De asemenea, proiectoarele de la Slănic Prahova sunt 4K, pe bază de tehnologie laser, cu o luminozitate superioară celui de la Brașov: 24000 lumeni la Slănic, vs 10000 lumeni la Brașov”, se arată într-un comunicat transmis de organizatorii evenimentului de lansare din 19 iulie.
TOP 3 planetarii după diametrul cupolei – care are un impact major asupra realismului imersiei, cu fiecare metru diferență in diametru în plus:
Supernova Planetariu 16m – Salina Slănic Prahova (digital 4K)
Brașov 14 m – Zoo Brașov (digital 4K)
Suceava 10 m – Universitatea Ștefan cel Mare (optomecanic)
Dintre planetariile digitale cu proiectoare 4K: Supernova – 24000 lumeni, Pitești – 10000 lumeni (proiecție pe cupola de 7 m, imagine mai luminoasă) și Brașov – 10000 lumeni (proiecție pe cupola de 14 m, imagine mai slab luminoasă). Evenimentul de vineri, 19 iulie, sărbătorește una dintre cel mai mare realizări ale civilizației umane: primul pas al unui om pe un alt corp ceresc, laolaltă cu deschiderea oficială a planetariului, finalizat în 2018.