Imobiliare, Stiri Brasov

Primele patru blocuri din cadrul ansamblului Urban Plaza, vândute în proporție de 90%, în trei luni de la lansare

Urban Plaza, noul ansamblu rezidențial construit la poalele Tâmpei de către dezvoltatorul Urban Invest, este unul dintre proiectele imobiliare mult-așteptate de o serie de brașoveni și nu numai. Strada Carpaților s-a dovedit a fi locația perfectă pentru construcția unor noi locuințe, respectiv o zonă care oferă numeroase oportunități de dezvoltare, dar și un mediu liniștit.

Drept dovadă, în ultimele trei luni, primele patru blocuri scoase la vânzare, ce însumează aproximativ 300 de apartamente, au fost vândute în procent de 90 %. „Deși s-a înregistrat o scădere pe piața imobiliară a Brașovului, noul nostru proiect, Urban Plaza, de pe strada Carpaților nr. 93 nu a fost afectat, vânzările fiind pe un trend ascendent. Urban Plaza este un proiect apreciat de către clienții care isi doresc să achiziționeze o locuință într-o zonă accesibilă, mai liniștită față de zona Tractorul, care a devenit extrem de aglomerata in ultima vreme”, a precizat Dana Dumitrescu, reprezentant Urban Invest.

Ținând cont de cererea foarte mare pentru apartamentele cu două camere, în proiectul Urban Plaza predomină locuințele de acest tip, al căror preț este în medie de 65.000 de euro. Oferta pentru apartamentele cu trei camere este, de asemenea, generoasă, prețul mediu în acest caz fiind de 87.000 de euro.

Poziționarea ansamblului a fost atent gândită

Dezvoltatorul imobiliar Urban Invest își doreste ca acest nou proiect imobiliar de pe strada Carpaților să devină un nucleu social, punând la dispoziția viitorilor locatari, o diversitate a serviciilor, cu oportunități comerciale, hoteliere, dar și de relaxare atât într-un parc dispus pe o suprafață de 10.000 de mp, cât și într-un centru de fitness și spa sau în atmosfera restaurantelor și cafenelelor. „Construim nu doar cel mai înalt proiect imobiliar din Brașov cu un frumos parc proiectat de renumitul, Gianfranco Paghera, ci un complex de servicii și facilități integrate, destinat tinerelor familii și nu numai.”, a explicat reprezentantul dezvoltatorului imobiliar.

Poziționarea ansamblului nu a fost întâmplătoare, ci atent gândită astfel încât să ofere o panoramă deosebită asupra munților, într-o zonă liniștită, dar și cu un acces facil către orice punct al orașului.

Esti Companie? Aplica gratuit!

Puteţi adăuga job-urile disponibile în compania dumneavostră pentru a fi vizibile pe site-ul BizBraşov, dacă solicitaţi un cont. Doar aşa veţi putea intra în contact direct cu candidaţii.

2 Comentarii

  1. Cred că odată cu construirea de ansambluri noi ar trebui construite, direct proporțional ca spațiu, cel puțin tot atâtea parcuri, spații de relaxare pentru public și zone noi de agrement.
    Vom avea unde locui, nu este asta problema. Problema, însă, e dată de lipsa spațiilor verzi, curate și proaspete.

    • Corect.
      Si peticile de 50 de metri patrati dintre blocuri inconjurate de 10 banci cu 3 copacei anemici nu ar trebui numarati de catre autoritati ca si “spatiu verde”.
      Parc inseamna o zona mai extinsa de jumate de hectar in care chiar sa simti ca esti in parc.

      Exemplu aplicat: Vad ca in noul Tractorul asta e tendinta, sa se faca petice din astea mici, eventual intre parcarile de masini, le masuram, le adunam pe toate pe catastif, si gata, “dezvoltatorilor” le iese pasenta cu autoritatile.
      De cand s-a infiripat “noul Tractorul”, parcul din “vechiul Tractorul” geme de copii+parinti/bunici la unele ore din zi si din weekend. Si stiu sigur ca multi sunt din ei vin din “noul” Tractorul pentru ca acolo nu au unde se duce.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*