Combinatul chimic Viromet Victoria, deţinut de grupul Interagro al omului de afaceri Ioan Niculae a fost repornit astăzi la ora 11. Este prima unitate chimică dintre cele şase pe care le deţine omul de afaceri care este repornită.
Specializat în producţia de metanol, formaldehidă, răşini sintetice, produse prelucrate din mase plastice, combinatul chimic Viromet Victoria a fost repornit azi la ora 11.00.
„Azi, 4 iulie, va începe să curgă gaz la Viromet, ceea ce înseamnă că în 48 de ore va trebui să ajungem să producem metanol. De trei luni de zile repunem în funcţiune toate instalaţiile pentru acest moment. Vom produce 456 de tone de metanol pe zi, aferente unui consum de 22 de milioane de metri cub de gaz. Pentru prima data, avem un contract de lungă durată pentru furnizarea de gaz. Avem acoperit prin acest contract necesarul de gaz până la sfârşitul anului şi pentru producţia aferentă următorilor doi ani. Furnizorul este unul extern, nu luăm absolut nici un metru cub de la intern. Preţul la gaz este desigur mai mic decât cel pe care l-am fi obţinut de pe piaţa internă, dar până la urmă nici acest lucru nu este cel mai important, ci siguranţa livrărilor. Nu este ca la noi, când ai tot timpul un contract lunar şi în fiecare lună se schimbă şi se speculează evoluţia prteţului la metrul cub de gaz”, a spus Niculae pentru economica.net.
Primele informaţii despre redeschiderea combinatului au apărut la finalul verii trecute. La acea vreme, Viromet Victoria, singurul combinat din cele şase deţinute de omul de afaceri român Ioan Niculae care nu a intrat în insolvenţă, avea un număr mediu de 308 angajaţi şi o cifră de afaceri (în 2017) de circa 39 de milioane de lei.
Dacă ar funcţiona la capacitate, grupul Interagro, acum în insolvenţă, ar fi, de departe cel mai mare consumator de gaze naturale din România.
2 comentarii
Si unde deversează deșeurile d-nul Iona Niculae…In Olt???
Aloooooo, GARDA DE MEDIU, POLITIA si PARCHETUL, unde vor devarsa deseurile foarte toxice????????? Iara suntem groapa de gunoi a parvenitilor???????Aveti grija ce autorizatiii dati ca intr-o zi vinovatiii pentru dezastrul de pe raul Olt vor face puscarie cate zile vor mai avea.