Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor (CNSC) a emis decizia referitoare la procedura de atribuire a contractului pentru proiectarea şi executarea lucrărilor la terminalul aeroportului de la Ghimbav, anunță în această dimineață „Bună Ziua, Brașov!”
În urma organizării licitaţiei, Consiliul Judeţean Braşov a desemnat câştigătoare oferta depusă de SC Construcţii SA Sibiu, rezultatul fiind contestat de doi dintre cei patru ofertanţi, respectiv Asocierea Bog’Art Srl – UTI Grup – UTI Facility Management SA şi SC KESZ Construcţii România SRL.
Conform hotărârii CNSC, ce a fost postată pe platforma electronică de achiziţii publice, Consiliul a admis contestaţia depusă de Asocierea Bog’Art Srl – UTI Grup – UTI Facility Management SA. Astfel, prin această decizie, CNSC „anulează raportul procedurii de atribuire şi actele subsecvente şi obligă autoritatea contractantă la reevaluarea ofertelor cu respectarea documentaţiei de atribuire, a prevederilor legale şi a motivării aferentă prezentei, în termen de 15 zile de la comunicare”. Decizia este obligatorie şi poate fi contestată în termen de 10 zile de la comunicare.
În contestaţia depusă la CNSC, reprezentanţii Bog’Art au cerut reluarea procedurii de atribuire a contractului, ei fiind nemulţumiţi de faptul că au obţinut 99,84 puncte, iar firma desemnată câştigătoare a obţinut punctaj maxim (100 p). Printre altele, contestatarul susţine că potrivit caietului de sarcini, constructorul terminalului trebuie să asigure unele echipamente de securitate produse de compania Smiths Detection, iar reprezentantul acesteia în România este tocmai UTI Grup. „UTI Grup nu a primit nici de la ofertantul declarat câştigător nici o solicitare de ofertă referitoare la achiziţionarea acestor modele de echipamente de securitate”, se arată în textul contestaţiei. De altfel, motivarea deciziei, CNSC a menţionat că „autoritatea contractantă a declarat în mod eronat drept admisibilă şi ulterior câştigătoare oferta depusă de SC Construcţii SA Sibiu deoarece înscrisurile depuse în cadrul propunerii tehnice acestor loturi, ofertantul nu a demonstrat că oferă autorităţii contractante echipamentele de securitate de care aceasta are nevoie”.
În schimb, CNSC a respins contestaţia depusă de SC KESZ Construcţii România SRL.
Decizia CNSC: Licitația pentru terminalul Aeroportului de la Ghimbav va trebui reluată
0
Comenteaza aceasta stire
Alte stiri similare
Circulaţia trenurilor a fost întreruptă, în cursul zilei de 8 septembrie 2024, ca urmare a producerii unor deranjamente la infrastructura…
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Feldioara au întocmit un dosar penal și efectează cercetări cu persoanele bănuite în…
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Codlea efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal după ce un bărbat și-ar fi amenințat…
Un tânăr de 23 de ani din Brașov a murit după ce mașina în care se afla s-a răsturnat, în…
Michele Morone a venit în vizită în România pentru a petrece timpul alături de iubita sa, Bogdana Tancău, antrenoare de…
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a afirmat, astăzi, că se așteaptă ca situații precum cea în care o dronă rusească a intrat…
Foto: Kinotopia Pelicula „Anul nou care n-a fost”, regizată, scrisă şi produsă de Bogdan Mureşanu, a câştigat premiul Pentru Cel…
Staţia meteo Miercurea-Ciuc a înregistrat, duminică dimineaţa, o minimă de minus 0,4 grade Celsius, cea mai scăzută temperatură consemnată la…
Nașterea Maicii Domnului sau Sântămăria Mică, în 8 septembrie, este sărbătoarea de încheiere a anotimpului cald, momentul când, prin tradiție,…
Prietenii blănoși au un „obicei” prost toamna: năpârlesc și pot umple întreaga casă de păr. Însă, posesorii au la dispoziție…
În anul care urmează, Paștele Ortodox și Paștele Catolic pică în aceeași zi, respectiv 20 aprilie 2025. Sărbătoarea de Paște…
Poliţia Română a lansat, sâmbătă, campania „Tăcerea e tot violenţă. Vocea ta e soluţia”, care se va derula pe toată…
Românii pot investi, începând de luni, în noi titluri de stat Tezaur, cu maturităţi de 1, 3 şi 5 ani…
Sociologul Alfred Bulai, arestat preventiv pentru 30 de zile, acuzat fiind de mai multe fapte de agresiune sexuală și folosirea…
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a afirmat, vineri seară, că reuşim să acoperim consumul intern de gaz din producţie internă, fără…
Luminița-Teodora Odobescu Ministrul de externe Luminiţa Odobescu a declarat vineri, într-un interviu pentru Digi24, că anul viitor românii ar putea…
Lovită de secetă și de boli ale animalelor, România a cumpărat doar în prima jumătate de an alimente de 5…
Comisia Tehnico-Economică a Companiei Naționale de Investiții a aprobat studiul de fezabilitate și indicatorii tehnico-economici pentru construcția noului stadion Tineretului.…
Autoritatea Navală Română a anunțat vineri, 6 septembrie, că nu au putut fi recuperate cele două trupuri văzute plutind în…
Calea ferată Brașov – Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav a fost inclusă de Ministerul Transporturilor în lista proiectelor pentru care…