Brașovul are două ferme de creștere a nurcilor, înființate de un investitor olandez, Samuel Nieuwenhuis, care a renunțat la acestea în favoarea familiei Van Ansem, recunoscută în domeniul furnizării blănurilor de nurcă.
AJT Farming, ferma din Șercaia, a avut anul trecut vânzări de 17,94 milioane de lei (3,77 milioane de euro), în scădere cu peste o treime față de anul anterior. Compania a raportat o pierdere de 6,63 milioane de lei (1,4 milioane de euro), cea mai mare de la înființarea fermei.
Compania este deținută de Van Ansem Participaties, care mai dețin astfel de ferme în Polonia, Letonia, Olanda și Statele Unite, având o capacitate anuală de un million de nurci. Potrivit site-urilor de profil, Van Ansem era un brand cunoscut în Statele Unite, dar în ultimii ani se observă un trend de creștere în Germania, Finldanda și China.
Familia Van Ansem a intrat în acționariatul AJT Farming în urmă cu doi ani cu un aport de capital de opt milioane de euro. Ferma a fost înființată în 2014 în urma unei investiții de 12,5 milioane de euro realizate de Samuel Nieuwenhuis, un fermier cu 20 de ani de experiență în creșterea nurcilor, care mai avea astfel de ferme în Olanda, Turcia, Bulgaria, Polonia și țările baltice.
Cea de-a doua fermă de nurci din Brașov se află în Feldioara și este deținută tot de familia Van Ansem prin intermediul companiei Simink, care a cumpărat-o de la o companie din Turcia căreia investitorul Samuel Nieuwenhuis îi cedase acțiunile. Aceasta a vândut anul trecut nurci de 12 milioane de lei (2,5 milioane de euro). Totuși, pierderile companiei s-au ridicat anul trecut la 13,03 milioane de lei (2,75 milioane de euro).
Twan Van Ansem a început compania în anii ’60, cu o fermă de reproducere din Milheeze (Olanda). În ’86 a cumpărat o fermă din Rips (Olanda) pentru a-și reproduce nurca acolo. Fiii lui Twan, Eric și John au continuat extinderea în Belgia, Polonia și Letonia. Ultima expansiune este în Medford, Wisconsin, Statele Unite ale Americii, înființată de Bas, al treilea fiu al lui Twan.