Poliţiştii din Braşov au întocmit dosar penal pentru braconaj şi chinuirea animalelor, în cazul puiului de urs prins de mai multe persoane care l-au ţinut de gât şi l-au înghiontit cu un par. Anterior, poliţiştii au transmis că animalul a fost eliberat în natură fără a fi suferit vătămări, scrie news.ro.
„Urmare a unui filmuleţ postat pe reţelele de socializare în care apare un pui de urs capturat şi chinuit de niste persoane din localitatea Augustin, judeţul Braşov, în data de 17.06.2019, lucrătorii SAESP Braşov s-au sesizat din oficiu cu privire la comiterea infracţiunilor de braconaj prev.de art.42 al.1 lit.a din Legea 407/2006 şi chinuirea animalelor prev. de art.25 al.1 lit.e din Legea 205/2004. Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Rupea pentru identificarea autorilor, stabilirea întregii activităţi infracţionale şi împrejurărilor comiterii faptelor”, a transmis, luni, IPJ Braşov.
Sursa citată a precizat că a fost anunţat şi administratorul fondului de vânătoare.
Un clip video de peste un minut cu mai multe persoane care au prins un pui de urs, îl ţin de gât şi îl înghiontesc cu un par au fost publicate pe Facebook, într-un grup pentru protecţia animalelor.
Animalul, extrem de speriat, ţipă, iar persoanele din jurul său îl fotografiază şi îl filmează. Clipul video a strâns de sute de comentarii şi reacţii negative de la iubitorii de animale.
„Colegii au făcut verificări cu privire la aspectele care reies din materialul video respectiv. Se pare că persoanele în cauză erau la cules de fructe de pădure, au identificat puiuţul de urs, s-au făcut ceva poze, filmuleţe cu el, însă puiuţul a fost eliberat, fără a i se cauza vreo vătămare”, a transmis iniţial Poliţia Braşov.
Poliţiştii au precizat că vor monitoriza în continuare situaţia.
„Situaţia respectivă rămâne în atenţia noastră, întrucât ne dorim ca persoanele care locuiesc sau trec prin zona respectivă, dar şi animalele să nu aibă de suferit”, a mai transmis IPJ Braşov.
Un comentariu
RUSINE IJP BRASOV!
Declaratia POLITIEI:„Colegii au făcut verificări cu privire la aspectele care reies din materialul video respectiv. Se pare că persoanele în cauză erau la cules de fructe de pădure, au identificat puiuţul de urs, s-au făcut ceva poze, filmuleţe cu el, însă puiuţul a fost eliberat, fără a i se cauza vreo vătămare”, este cel putin iresponsabila, ilogica si arata ca Politia trateaza cu superficialitate un caz grav de abuz asupra animalelor.
Cateva intrebari (ironice) se impun fata de aceasta declaratie:
-stie Politia ca ursul este un animal protejat de lege si ca minorul animal pana la 2 luni nu trebuie separat de mama lui? aceste aspecte nu rezulta din punctul de vedere al POLITIEI.
-stie Politia ca in padure nu s-au copt inca fructele si nu exista nici un fruct in aceasta stare?? faptuitorii nu cautau fructe de padure ci chiar ursuletul,…pentru ca puii de urs se traficheaza pe bani grei,,,aceasta varianta este mult mai logica.
-stie POLITIA ca puiul de urs este animal salbatic si nu catel sa vina singur la mana omului, asa ca afirmatia „au gasit un pui de urs” este cel putin ilogica si puerila. In fapt puiul de urs a fost alergat, haituit, incoltit de handralai, batut si imobilizat cu bete, stresat si speriat de moarte de catre handralii aceia,,,ursuletul a urlat din toate puterile lui firave dupa ajutor,,,dar mama lui nu era prin apropiere sa-l ajute iar pe handralai nu-i impresiona de loc…Deci draga POLITIE, afla ca un animal salbatic se prinde greu, in forta, instinctul lui ii spune sa fuga de om.
-stie POLITIA ca instinctul matern al ursoaicei mame este foarte puternic si in nici un caz ursoaica nu a fost prin apropiere asa cum au mintit faptuitorii si POLITIA a preluat minciuna lor in comunicat. Nu, ursoaica mama nu era prin apropiere, puiul a fost singur si fara aparare la mana unor brute.
-stie Politia Romana ce mesaj a transmis populatiei prin PUNCTUL de VEDERE oferit de ea, care este de fapt minciuna brutelor ce au agresat puiul??cum ca au gasit ursuletul , s-au fotografiat si filmat ,,, In fapt prin acest mesaj POLITIA Romana a transmis ca oricine vede gaseste un ursulet , sa-l alerge, sa-l incolteasca,,sa-l prinda, sa se pozeze/filmeze cu el..RUSINE POLITIA ROMANA-IJP BRASOV, prin acest mesaj ati demonstrat ca sunteti purtatorii de cuvant ai faptuitorilor nu al LEGII, care spune ca ursul este un animal PROTEJAT.