Economic, Stiri Brasov

Vânzările brașovenilor de la Allview au scăzut de patru ori în doi ani

Afacerile producătorului de electronice Allview s-au prăbușit anul trecut, scăzând la mai mult de jumătate. Astfel, dacă în 2017 compania Visual Fan, cea care produce sub brandul amintit, erau de 156,57 milione de lei, în 2018 rezultatul de anul trecut s-a cifrat la doar 75,94 milioane de lei (aproximativ 16 milioane de euro). Mai grav este faptul că, față de 2016, afacerile Allview s-au comprimat de patru ori, de la 306,06 milioane de lei.

Profitul companiei s-a restrâns dezastruos, de la 34,58 milioane de lei (2016) la 9,70 milioane de lei (2017), în timp ce în 2018 abia a sărit de 1,6 milioane de lei.

„Am scăzut în aceşti doi ani (2017 şi 2018 – n. red.), nu avem ce face, aceasta este piaţa. Ne aşteptam la această evoluţie, am văzut şi noi ce s-a întâmplat şi pe alte pieţe. Am reuşit însă să oprim scăderea. În primele două luni din 2019 veniturile Allview au crescut cu 20% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior“, a afirmat Lucian Peticilă, CEO Allview.

Compania a înregistrat şi o scădere a numărului de angajaţi, care a scăzut sub pragul de 100 de persoane, pentru prima oară după anul 2014. Allview, care a fost timp de mai mulţi ani al doilea jucător de pe piaţa locală de smartphone-uri după numărul de unităţi livrate, poziţie ocupată acum de Huawei, rămâne unul dintre jucătorii importanţi de pe piaţă, dar nu mai intră în top 4.

Esti Companie? Aplica gratuit!

Puteţi adăuga job-urile disponibile în compania dumneavostră pentru a fi vizibile pe site-ul BizBraşov, dacă solicitaţi un cont. Doar aşa veţi putea intra în contact direct cu candidaţii.

7 Comentarii

  1. Le-au scăzut afacerile atât de drastic datorita produselor extrem de proaste calitativ , mai ales pe partea de telefoane smart. La televizoare sunt groaznici de slabi. Într-un lanț de magazine de electronice din Bucuresti nici nu exista că vânzări . Faliment scrie pe ei și cât mai urgent ! Eugen

  2. Poate din cauza ca sunt foarte ” serioși,, cu garantia si că… MediaTek, le e greu sa redenumeasca ceva cu procesor Snapdragon

  3. Foarte bine! Telefon nou, in garantie, trimis la resoftat! Chinezaria nu merge cum trebuie nici dupa! Updateuri la paștele cailor… Neseriosi.

  4. O companie de 2 lei.Pentru nestiutori, produsele Allview sunt toate concepute in China.Ei nu fac decat sa le comercializeze.Nici nu ma mira faptul ca au iesit din topul vanzarilor!

  5. Gheorghe lazăr

    Totul a plecat de la garanție , si preturi ! Eu si acum am un viper s din 2014 si se mai mișca cat de cat !

  6. Hai cu falimentul.Lasati chinezariile, peticila la puscarie

  7. Le-am dat credit, Brasoveni fiind…dar si-au batut joc cu garantia…

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*