Brașovul se află în prezent pe locul al patrulea la nivel național privind numărul de străini angajați de firmele locale, cu peste 500 de avize de muncă eliberate de Serviciul pentru Imigrări Brașov in perioada ianuarie – mai 2019, în conformitate cu datele Centrului Regional pentru Integrarea Străinilor Brașov. Aceștia lucrează în idomeniul construcțiilor, dar și în restaurante.
„În contextul în care forța de muncă locală nu mai este suficientă pentru satisfacerea necesităților firmelor aflate într-o continuă dezvoltare și extindere a activităților, soluția este angajarea de cetățeni din alte state UE, sau mai degrabă a unor cetățeni din afara statelor UE. Rolul Organizației Internaționale pentru Migrație în acest context este de a facilita transmiterea de informații relevante pentru angajatori referitoare la condițiile și provocările întâmpinate în ceea ce privește angajarea străinilor. De asemenea, ne propunem să jucăm un rol activ în schimbarea legislației privind angajarea străinilor prin transmiterea către ministerul de resort a realităților cu care se confruntă angajatorii în piață, precum și a tendințelor de evoluție a fluxurilor de migrație”, a declarat Mircea Mocanu, șeful misiunii Organizației Internaționale pentru Migrație, România.
Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), Biroul din România a organizat ieri, la Brașov, sesiunea de informare cu tema “Accesul străinilor la piața muncii în România”, împreună cu Serviciul pentru Imigrări Brasov si Asociația Română pentru Promovarea Calității și a Practicilor de Succes Brașov care gestionează Centrul Regional de Integrare pentru Străini de la Brașov.
În cadrul sesiunii de informare la care au participat reprezentanți ai 14 companii și agenții de recrutare de pe plan local, precum și reprezentanți ai AJOFM și ITM Brașov, Catalin Gabriel Rășinar – comisar șef de poliție al Serviciului Pentru Imigrări Brasov a prezentat în detaliu procedura de angajare a străinilor din alte state UE sau din afara statelor UE, precum și principalele probleme pe care IGI Brașov le descoperă în procesarea dosarelor venite din partea angajatorilor locali. „Firmele din Brașov au început să angajeze din ce în ce mai mulți străini, dovadă că în prima parte a acestui an, echipa IGI Brașov a eliberat peste 500 de avize de munca. Ne dorim să fim aproape de angajatorii locali și să le oferim sprijinul necesar pentru ca procesul de angajare a străinilor să se realizeze fără incidente, astfel încât activitatea firmelor să nu fie perturbată. Astfel de sesiuni de informare sunt deosebit de eficiente deoarece nu numai că ne oferă posibilitatea de a informa angajatorii cu privire la aspectele legislative de care trebuie să se țină cont, dar ne permite și să aflăm problemele punctuale cu care se confruntă angajatorii și să venim cu soluții pentru rezolvarea acestora”, a declarat Catalin Gabriel Rășinar – comisar șef de poliție Inspectoratul General pentru Imigrări Brașov.