Social, Stiri Brasov

ICCJ a admis solicitarea de retragere a apelului DNA, făcută de Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, în dosarul „Mafiei pădurilor” în care Ioan Adam a fost condamnat la doi ani de închisoare

Instanţa Supremă a admis, miercuri, cererea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie (SIIJ) de retragere a apelului făcut de DNA în dosarul de corupţie în care fostul deputat PSD Viorel Hrebenciuc a fost condamnat în primă instanţă la doi ani de închisoare cu executare.

Pe 13 mai, Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie a retras apelul declarat de procurorii DNA în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri, în care fostul deputat PSD Viorel Hrebenciuc a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare.

Avocaţii inculpaţilor au precizat, pentru MEDIAFAX, că procesul continuă pentru inculpaţii care au primit soluţii de condamnare, printre care se numără şi Viorel Hrebenciuc, pentru că fostul parlamentar a contestat şi el decizia de condamnare.

Potrivit sursei citate, procesul încetează însă pentru inculpaţii cu soluţii de achitare, cum e cazul fostului ministru al Justiţiei Tudor Chiuariu, care a fost achitat pe fond şi faţă de care Secţia de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie a retras apelul faţă de decizia de achitare, el neformulând apel.

În 9 mai 2018, Viorel Hrebenciuc a fost condamnat de magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la doi ani de închisoare cu executare în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri, decizia instanţei supreme nefiind definitivă şi fiind contestată şi de fostul parlamentar, dar şi de procurorii DNA.

În aceeaşi cauză, Andrei Hrebenciuc, fiul lui Viorel Hrebenciuc, a fost condamnat de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la doi ani de închisoare cu suspendare, pentru infracţiunea de complicitate la trafic de influenţă. Instanţa supremă a decis, totodată, să îl achite pe Andrei Hrebenciuc pentru infracţiunea de constituire de grup infracţional, să schimbe încadrarea juridică la acesta din spălare de bani în instigare la spălare de bani şi, totodată, să-l achite pentru infracţiunea de instigare la spălare de bani.

Gheorghe Paltin Sturdza, beneficiarul a peste 43.000 de hectare de pădure din judeţul Bacău, a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu executare, în timp ce fostul ministru al Justiţiei, Tudor Chiuariu, a fost achitat pentru infracţiunile de constituire de grup infracţional organizat, trafic de influenţă, spălare a banilor.

Fostul judecător Lorand Andras Ordog, de la Tribunalul Covasna, a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu executare pentru luare de mită, Dan Costin Bengescu a fost condamnat la 2 ani şi luni pentru trafic de influenţă, Iosif Kadas a fost condamnat la 2 ani şi 6 luni de închisoare pentru cumpărare de influenţă, iar Sorin Ion Iacob, la 2 ani şi 6 luni de închisoare, tot pentru cumpărare de influenţă.

În acelaşi dosar, fostul deputat Ioan Adam, acuzat de instigare la abuz în serviciu, constituirea unui grup infracţional organizat, cumpărare de influenţă, a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare.

Gabriela Sturdza a fost condamnată la doi ani de închisoare cu suspendare pentru complicitate la cumpărare de influenţă, judecătoarea Anca Roxana Adam, de la Tribunalul Braşov, a fost condamnată la 2 ani de închisoare cu suspendare pentru complicitate la cumpărare de influenţă.

Fostul şef Romsilva, Adam Crăciunescu, a fost achitat pentru infracţiunile de constituire de grup infracţional organizat şi abuz în serviciu. Şi Iulian Burlan, Ioan Gheorghe Varga, Daniel Constantin Călugăr, Ioan Mătăşel au fost achitaţi.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Ultimele Articole

Garda Forestieră Brașov – amenzi de 132.000 de lei în starea de urgență
În perioada instaurării stării de urgență, Garda Forestieră Brașov a întreprins acțiuni specifice de control derulate cu personalul propriu sau
Mâine se redeschid terasele. Se analizează posibilitatea extinderii suprafeței acestora
De maine se deschid terasele in municipiul Brasov. Astazi, primarul George Scripcaru a avut o intalnire cu reprezentanții asociațiilor comercianților
Trenul Bucureşti-Braşov, defectat la Timișu de Jos. Traficul feroviar, blocat
Un tren cu 65 de călători care circulă pe relația București Nord-Brașov s-a defectat, duminică, în zona localității Timișu de
Brașovul ajunge la 750 de infectări cu SARS-CoV-2, după șapte noi cazuri depistate
Șapte noi cazuri de îmbolnîvire cu COVID-19 au fost raportate la Brașov, care ajunge astfel la 750 de cazuri de
Un epileptic de 50 de ani, a 53-a victimă COVID-19 de la Brașov
Alte șase persoane, cu vârste cuprinse între 50 și 77 de ani, au murit din cauza noului coronavirus în România,
Focar de coronavirus la Codlea: 11 din cei 60 de angajați ai companiei Driessen Manders au fost infectați. „Pacientul zero”
11 persoane din cei 60 de angajați ai companiei codlene Driessen Manders Company au fost depistate pozitiv la testul COVID-19.
Șapte noi cazuri de SARS-CoV-2 depistate la Brașov, care ajunge astfel la 743 de infectări. România sare de 19.100 de
Până astăzi, 30 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 19.133 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID –
Normele pentru redeschiderea teraselor au fost publicate în Monitorul Oficial: fiecare client va fi înregistrat, meniurile nu se transferă de
Normele care trebuie respectate la redeschiderea teraselor au fost publicate în Monitorul Oficial, acestea stabilind că nu se va permite
Brașovul ajunge la 52 de decese COVID-19. Ultimul, un bărbat de 62 de ani, cu multiple comorbidități
Cinci noi decese din cauza infectării cu Covid-19 au fost anunțate sâmbătă în România de către Grupul de Comunicare Strategică,
O femeie de 55 de ani, cu multiple comorbidități, al 51-lea deces COVID-19 la Brașov
Bilanțul deceselor din cauza coronavirusului a ajuns în România la 1.248, după raportarea vineri seară a alte opt decese ae
O treime din medicii români au emigrat: Cea mai mare rată de emigrare din lume
Circa o treime dintre doctorii români, care au studiat în România, au emigrat și își desfășoară activitatea profesională în străinătate,
Banca Mondială: Poluarea din Brașov nu ține de ceea ce se întâmplă efectiv în oraș, ci de traficul rutier. „În
Marcel Heroiu, reprezentant al Băncii Mondiale, le-a prezentat, astăzi, consilierilor locali rezultatele studiilor pe care Banca Mondială le derulează în
Amenzi de 42.000 de lei aplicate de CRPC agenților economici din Piața Astra și Brintex. Produsele alimentare erau așezate în
Amenzi în valoare de 42.000 de lei au fost aplicate de comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) mai multor
Electrica reia activitatea centrelor de relații cu clienții începând din 2 iunie. Toată lumea va intra cu mască
SDEE Transilvania Sud a decis reluarea activității Centrelor și Ghișeelor de Relații cu Utilizatorii, începând cu data de 2 iunie
Doar 17 persoane mai sunt în carantină COVID – 19, la Brașov. În schimb, numărul autoizolaților a depășit 1.700
Centrele de carantină de la nivelul județului încep să se golească de la o zi la alta, ținând cont că
Construcția noii baze sportive din Zărnești a intrat în linie dreaptă. Investiția este de peste 18,6 milioane de lei
Proiectul tehnic al noului stadion din Zărnești a fost finalizat, Primăria începând să elibereze autorizațiile necesare pentru demararea lucrărilor. „La
CJ Brașov investește 1,8 milioane de lei pentru a intra în „era online” și a reduce birocrația
Consiliul Județean Brașov este primul consiliu județean din România care implementează un sistem informatic integrat privind digitalizarea administrativă. Astfel, în
Scad ratele la creditele în lei: BNR a redus dobânda de politică monetară la 1,75%
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a hotărât reducerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de
Dezinfectanți, măști de protecție, dar și termometre pentru 63 de unități de învățământ din Brașov. De luni se redeschid și
Primăria a început azi distribuirea materialelor de dezinfecție și protecție împotriva răspândirii coronavirusului către unitățile de învățământ care urmează să
VIDEO Centrul Cultural Reduta Brașov sărbătorește 1 iunie online cu o proiecție în premieră
De Ziua Internațională a Copilului, petrece timpul alături de copilul tău! Împreună veți ajunge într-o lume magică a animației printr-o