Imobiliare, Stiri Brasov

Investitorii în imobiliare au autorizat în primele patru luni construirea a peste 3.200 de locuințe în județul Brașov

Autoritățile locale au eliberat, în primele patru luni, 389 de autorizații de construcție pentru un număr de 3.217 locuințe, arată un studiu al Direcției Județene de Statistică Brașov. Numărul autorizațiilor de construcție este în creștere față de perioada similară a anului trecut cu aproape 60%, iar numărul locuințelor este mai mult decât dublu. Cele mai multe autorizaţii de construire au fost eliberate de către Consiliul Local Braşov (100), Consiliul Local Târlungeni (83), Consiliul Local Cristian (30), Consiliul Local Bod (24), Consiliul Local Sânpetru (19).

Proprietarii de locuințe din Brașov și-au majorat pretențiile luna trecută, prețurile în zona rezidențială urcând cu 0,6% pe parcursul lunii mai.

Astfel, valoarea unui metro pătrat util a ajuns în medie, luna trecută, de la 1.117 euro la 1.124 euro.

Locuinţele din blocurile vechi s-au apreciat cu 0,7% în perioada analizată (de la 1.099 la 1.107 euro pe metru pătrat), în vreme ce unităţile locative nou-construite au consemnat un avans de 1% (de la 1.152 la 1.163 de euro pe metru pătrat util).

Esti Companie? Aplica gratuit!

Puteţi adăuga job-urile disponibile în compania dumneavostră pentru a fi vizibile pe site-ul BizBraşov, dacă solicitaţi un cont. Doar aşa veţi putea intra în contact direct cu candidaţii.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*