Stiri Brasov, Turism

Bike Park-ul din Postăvarul a primit avizul Ministerului Apelor și Pădurilor

Joi, 30 mai, Comisia Tehnică de Avizare în Silvicultură din cadrul Ministerului Apelor și Pădurilor, a avizat solicitarea Municipalității de schimare a încadrării terenului pe care aceste piste vor fi amenajate, în pădure-parc.

,,Ieri, am primit o veste foarte bună în ceea ce privește proiectul nostru de amenajare de piste de biciclete în Postăvarul, avizul Ministerului Apelor și Pădurilor pentru acest proiect. După ce acest aviz ne va fi comunicat, putem demara partea de proiectare și apoi de execuție, mai ales că avem deja o parte din documentație, pe care am primit-o de la două asociații ale practicanților acestui sport (este vorba de Play Bike şi Nh Bike n.n.). Acest sport s-a dezvoltat foarte mult în România și cele trei trasee vor deveni, cu siguranță, o atracție turistică importantă a Brașovului. De asemenea, pe Masivul Postăvarul se vor putea desfășura și competiții sportive. Brașovul și Poiana Brașov trebuie să fie cât mai ofertante nu doar pentru perioada de iarnă, ci și în restul anului. Prin amenajarea acestor piste, sperăm ca Poiana să devină principala destinația a practicanților de downhill, așa cum, iarna, este cea mai importantă stațiune de schi din România. Deja foarte mulți brașoveni au început să practice acest sport, tocmai de aceea le-am cerut celor de la RATBV să vină cu o soluție și mai bună decât cea de anul trecut pentru transportul bicicletelor în Poiană. Astfel, de mâine (1 iunie), toate autobuzele care circulă pe traseul spre Poiana Brașov vor avea montate sisteme de transport pentru biciclete, pe tot parcursul săptămânii, iar transportul va fi gratuit. În cazul în care numărul solicitărilor va crește, vom veni și cu alte soluții pentru această activitate”, a precizat primarul George Scripcaru.

Bike Park-ul va avea două trasee – „downhill”, cu un grad mare de dificultate, și „flow” – care vor totaliza zece kilometri. „La baza unuia din aceste trasee urmează să amenajăm un circuit 4cross, care va avea șanțuri, obstacole, acesta fiind menit organizării de concursuri sportive”, spuneau reprezentanții unor asociații sportive în urmă cu patru ani, când începeau discuțiile pe tema Bike-Park-ului.
„Un Bike Park este echivalentul pârtiilor de schi. Se urcă cu telecabina şi se coboară cu bicicleta. Nu este nevoie decât de o defrişare minimă, deoarece lăţimea traseului este de maxim 1,5 metri. Copacii se vor ocoli şi evita la maxim. Vor fi trei trasee, pe diverse grade de dificultate, care vor porni de la staţia de sus a telecabinei mici din Postăvaru şi se vor termina la staţia de jos”, anunțau organizatorii în urmă cu un an.
Traseele care vor alcătui bike park-ul au fost stabilite în baza mai multor deplasări pe teren, împreună cu experți în domeniu, așa încât toate pistele să fie construite în cadrul legal și cu implicații minime asupra mediului. Mai mult decât atât, traseele au fost concepute de așa natură încât, odată finalizate, să fie omologate UCI (Uniunea Ciclistă Internațională), urmând ca bike park-ul să găzduiască în viitor competiții internaționale importante.
Proiectul își propune să ofere un bike park cu toate facilitățile, și să ofere publicului trasee la standarde de cupă mondială, astfel încât într-un termen de la 3 la 5 ani Poiana Brașov să devină o stațiune notorie și pe timp de vară, iar Bike Park Postăvarul să pună România pe harta bike park-urilor de renume din Europa.

 

 

Esti Companie? Aplica gratuit!

Puteţi adăuga job-urile disponibile în compania dumneavostră pentru a fi vizibile pe site-ul BizBraşov, dacă solicitaţi un cont. Doar aşa veţi putea intra în contact direct cu candidaţii.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*