Vineri, 24 mai, a fost termenul limită pentru depunerea ofertelor în cadrul licitației privind achiziția a 32 de autobuze electrice, a 20 de autobuze electric-hibride, a 13 stații de încărcare rapidă pentru autobuze (9 stații pentru cele electrice și 4 stații pentru cele electric-hibride) și a 32 de stații de încărcare lentă pentru autobuzele electrice. Au fost depuse două oferte pentru cele 32 de autobuze electrice și stațiile de încărcare aferente. Cei doi ofertanți sunt New Kopel Car Import SRL, importator al autobuzelor electrice BYD, și compania cehească SOR Libchavy s.r.o., care produce autobuzele electrice, troleibuze și autobuze Diesel sub marcă proprie. Pentru cele 20 de autobuze hibrid electrice nu a fost depusă nici o ofertă.
,,La sfârșitul săptămânii trecute a fost termenul limită de depunere a ofertelor pentru achiziția autobuzele ecologice, cu finanțare de la Agenția Fondului de Mediu. Avem doi ofertanți la cele electrice și sper ca procedura de evaluare a ofertelor să se facă cât mai repede și fără probleme, astfel încât să putem semna contractul de achiziție în următoarele luni. Brașovul are nevoie de un transport în comun modern, care să ofere condiții pentru călători foarte bune, iar mijloacele de transport să fie cât mai puțin poluante. După cum am spus-o de nenumărate ori, din punctul meu de vedere, transportul în comun este cea mai bună soluție de mobilitate în Brașov și în zona metropolitană, iar utilizarea mijloacelor de transport ecologice reprezintă una dintre soluțiile pentru creșterea calității aerului în orașul nostru. Aceste 32 de autobuze electrice sunt doar o etapă în ceea ce înseamnă obiectivul nostru pe următorii patru ani, de a avea un sistem de transport eficient, ecologic, dedicat călătorilor. Vom încerca să găsim o soluție și pentru achiziția celor 20 de autobuze hibrid-electrice, în cazul cărora nu s-a depus nici o ofertă. Pe lângă această achiziție, Municipalitatea a mai depus un proiect pentru obținerea unei finanțări nerambursabile de la UE, prin POR, aflat în faza de evaluare, pentru achiziția a 25 de troleibuze articulate (18 m) și 10 autobuze hibrid. La aceastea se adaugă și proiectele cu finanțare nerambursabilă de la UE, derulate în parteneriat cu MDRAP, pentru achiziția a 26 de troleibuze articulate (18 m), achiziție aflată în procedură de evaluare a ofertei, a 12 autobuze electrice de 18 m, și în cazul acestei achiziții procedura este tot în faza de evaluare a ofertelor și a 8 autobuze electrice de 12 m. Dacă ținem cont și de celelalte investiții în sistemul de transport cum ar fi: benzi dedicate, construire Park&Ride, construire terminal Gară, cu siguranță ne vom atinge obiectivul asumat, iar în 2023, Brașovul va dispune de cel mai performant și ecologic sistem de transport în comun”, a declarat primarul George Scripcaru.
Valoarea totală achiziției celor 52 de autobuze ecologice și a stațiilor de încărcare aferente este de 124.849.579, 84 lei + TVA.
Valoarea achiziției pentru cele 32 de autobuze, 9 stații cu încărcare rapidă și 32 de stații de încărcare lentă pentru autobuze electrice este 75.633.613,45 lei + TVA.
Valoarea achiziției pentru cele 20 de autobuze hibrid-electrice și cele 4 stații de încărcare rapidă pentru aceste autobuze: 49.215.966,39 lei + TVA.
Proiectul se derulează cu o finanțare nerambursabilă de la Agenția Fondului de Mediu, în valoare de 109.600.000 de lei, contribuția Municipalității fiind de 27.550.000 lei, din bugetul local.
Date tehnice achiziție
Autobuze electrice – 32 de autobuze
– lungime – 12 metri;
– tip solo (nearticulate);
– cu planșeu jos (podea coborâtă);
– facilități pentru accesul persoanelor cu mobilitate redusă;
– durata de utilizare fără reparație generală de minim 8 ani;
– durata de utilizare a bateriilor electrice de minim 5 ani;
– autonomie de minim 200 km;
– bateriile electrice vor permite o încărcare rapidă (2-10 minute) și o încărcare lentă (maxim 6 ore);
– liniile pe care vor circula: 9, 15, 22, 23B, 29, 32, 34, 36, 53.
Autobuze electric-hibride
– 20 de autobuze;
– lungime – 18 metri, articulate;
– cu planșeu jos (podea coborâtă);
– facilități pentru accesul persoanelor cu mobilitate redusă;
– durata de utilizare fără reparație generală de minim 8 ani;
– durata de utilizare a bateriilor electrice de minim 5 ani;
– bateriile electrice vor permite o încărcare rapidă (2-10 minute) și o încărcare lentă (maxim 6 ore);
– liniile pe care vor circula: 17, 21, 23.
BYD este este cel mai mare producător și vânzător de autovehicule și autobuze electrice din întreaga lume, cu peste 100.000 de unități electrice vândute anual. BYD a livrat peste 40.000 de autobuze electrice în întreaga lume. Prima și singura unitate de producție europeană a BYD este localizată în Ungaria (orașul Komarom), țară în care sunt fabricate autobuze electrice și camioane începând cu aprilie 2017. Investiția s-a ridicat la 20 milioane Euro în perioada 2016-2018, iar capacitatea de producție este de 400 de autobuze pe an. Numărul de angajați este cifrat la 300 de persoane deocamdată. Compania chinezească BYD a fost înființată în 1995.
Cehii de la SOR Libchavy s-au ocupat până în 1990 cu producția și reparația mașinilor agricole. După privatizarea din 1991, compania s-a axat pe producția și mentenanța autobuzelor. Compania SOR Libchavy produce în prezent aproximativ 750 de vehicule pe an și este al doilea mare producător de autobuze din Republica Cehă, după Iveco-Karosa, o treime dina cestea luând calea exportului.