Angajata unei fabrici din Braşov a ajuns la spital, vineri, rănită de mai multe piese metalice care s-au răsturnat peste ea, transmite corespondentul MEDIAFAX. Potrivit unor surse, este vorba despre
O femeie în vârstă de 52 de ani, angajată a companiei franceze DEFi Group SAS, a ajuns, vineri, la spital, după ce mai multe piese metalice s-ar fi răsturnat peste ea, în timp ce se afla la muncă.
„Accident de muncă la o societate comercială situată în municipiul Braşov. Victima este o femeie în vârstă de 52 ani, angajată a societăţii respective. Aceasta a fost transportată la spital pentru a primi îngrijiri de specialitate. Poliţiştii sunt la faţa locului şi efectuează cercetări pentru stabilirea cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs incidentul”, a transmis Alina Ivam, purtător de cuvânt al IPJ Braşov.
Ea a precizat, pentru MEDIAFAX, că potrivit primelor informaţii de la faţa locului femeia a fost rănită de câteva piese metalice care s-au răsturnat peste ea. Potrivit reprezentanţilor ISU Braşov, femeia a suferit un traumatism cranio-cerebral şi traumatisme la picioare.
Compania franceză DEFI Group SAS funcționează într-un spațiu închiriat pe strada Turnului, într-o fostă secție a societății Tractorul, între timp falimentată, iar în 2017 a avut afaceri de 30,58 milione de lei, pierderi de aproape 2 milioane de lei și un număr mediu de 43 de angajați.