Telekom negociază în prezent vânzarea afacerilor din România cu Orange România, RCS&RDS şi Spas Roussev, reprezentantul bulgar al unui fond de investiţii rusesc, care a cumpărat deja acţiunile Telekom din Albania. Grupul Telekom România, cu afaceri anuale de aproape un miliard de euro, a ajuns, în cinci ani de la intrarea pe piaţa, unul dinte cei mari furnizori locali de servicii de comunicaţii fixe şi mobile.
Exitul Telekom din România face parte dintr-un efort mai amplu de ieșire din piețele unde a ajuns după cumpărarea companiei grecești OTE, și este cunoscut presei interne şi internaţionale încă de la începutul acestui an.
Cum statul român deţine 45,9% din divizia de telefonie fixă, iar restul subsidiarelor s-au dezvoltat fără contribuţia statului, dar probabil cu girul acestuia, situaţia Telekom este uşor complicată.
Economica a analizat evoluția afacerilor companiei germane pe piața din România de la intrarea acesteia pe piață, în 2014. Compania germană a cumpărat încă din 2011 pachetul majoritar al OTE, operatorul elen care deținea la acel moment Cosmote și Romtelecom.
La sfârșitul anului 2014, an în care brandul a intrat pe piața românească, portofoliul de clienți pentru telefonia mobilă totaliza 6,04 milioane de clienți, pentru telefonia fixă – 2,23 milioane, iar pentru serviciile de internet erau înregistrați 1,19 milioane de abonați.
De atunci și până în prezent cifrele au fluctuat, însă trendul este unul descendent. La 31 decembrie 2018, Telekom România avea 5,36 milioane de abonați la telefonia mobilă, în creștere cu 1,9% de la 5,258 milioane de clienți la finalul lui 2017, dar în scădere față de 31 decembrie 2016 când a raportat 5,722 milioane de clienți și în coborâre și față de anul 2014.
Pentru telefonia fixă, raportul pentru anul trecut arată 2,566 milioane de clienți, număr relativ similiar cu situația de la sfârșitul anului 2017 (2,547 milioane) și anul 2016 (2,564 milioane), potrivit datelor Deutsche Telekom (DT), acționarul majoritar indirect al grupului.
În ceea ce privește serviciile de internet broadband, Telekom România avea la 31 decembrie 2018 un număr de 1,1 milioane de abonați, în scădere cu 2,9% față de aceeași perioadă din anul precedent (1,134 milioane). La 31 decembrie 2016 erau înregistrați 1,148 milioane de clienți.
De asemenea, numărul de clienți pe segmentul serviciilor TV (cablu, satelit, IPTV) a scăzut cu 1,8%, la 1,443 milioane, comparativ cu 1,470 milioane în decembrie 2017.
Ce arată indicatorii financiari ai Telekom România
Dacă ne uităm la rapoartele financiare, în 2014 Telekom a obținut în România venituri totale de un miliard de euro, iar EBDITA a fost de 266 milioane de euro.
La fel ca în cazul portofoliului de clienți și rezultatele financiare se află pe o pantă descendentă. De fapt, anul 2014 a fost singurul în care compania a reușit să treacă de pragul de un miliard de euro în ceea ce privește veniturile.
Veniturile totale pe anul 2018 au fost de 933 milioane de euro, mai mici cu 4% față de anul precedent când a obținut venituri de 972 milioane de euro, iar în 2016 – 985 milioane de euro.
Sectorul telecom din România a generat, în 2018, venituri de 16,1 miliarde de lei, în creştere cu 1,3% faţă de anul anterior, iar venitul mediu lunar generat în sectorul telecom s-a majorat cu 2%, până la 69 lei, potrivit Raportului de date statistice privind piaţa de comunicaţii electronice, publicat de Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM).
EBITDA (rezultatul brut al exploatării) în 2018 a coborât cu 16,9%, de la 166 milioane de euro, la 138 milioane de euro. În 2016 EBITDA a fost de 175 milioane de euro.