Stiri Brasov

Vodafone intră în conflict cu Protecția Consumatorilor, după ce a primit amendă că a crescut prețul abonamentelor și a afectat peste 2 milioane de clienți

Compania de telecomunicații Vodafone România a înregistrat o plângere contravențională împotriva Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), după ce aceasta a plicat în urmă cu aproape trei săptămâni o amendă de 70.000 de lei pentru creșterea unilaterală a prețurilor abonamentelor.

La acel moment, ANPC arăta că ar fi fost folosită o practică comercială incorectă și că ia în considerare și emiterea unei decizii de încetare a practicii, în condițiile în care ar fi afectați peste 2,3 milioane de consumatori. ANPC nu a nominalizat direct compania, însă surse din piață au declarat pentru Profit.ro că este vorba de Vodafone, care a crescut prețul abonamentului cu circa 1 euro începând cu această lună. Profit.ro a anunțat la începutul lunii aprilie că Vodafone urmează să scumpească abonamentele persoanelor fizice cu circa 1 euro. Clienții care nu acceptă scumpirea au dreptul de a denunța contractul, însă prin scrisoare cu confirmare de primire trimisă la sediul firmei în termen de 30 de zile, în timp ce vestea scumpirii au primit-o prin SMS. Măsura anunțată de ANPC este executorie până la obținerea unei eventuale suspendări în instanță de către firma sancționată. Suspendarea Ordinului poate fi obținută în câteva luni – spre exemplu, într-o altă speță ce viza Raiffeisen Bank, un Ordin de încetare emis în octombrie 2017 a fost suspendat de instanță în ianuarie 2018.

ANPC arată că operatorul s-a bazat pe o clauză contractuală care îi dă dreptul să majoreze costul abonamentului, în mod unilateral, oricând acesta consideră necesar, iar măsura ar încălca Legea 363/2007 privind practicile comerciale incorecte. Vodafone România este al doilea operator de telefonie mobilă după cifra de afaceri și numărul de clienți. Operatorul român este parte a grupului britanic de telecomunicații Vodafone.

 

Esti Companie? Aplica gratuit!

Puteţi adăuga job-urile disponibile în compania dumneavostră pentru a fi vizibile pe site-ul BizBraşov, dacă solicitaţi un cont. Doar aşa veţi putea intra în contact direct cu candidaţii.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*