Stiri Brasov

Carosabilul de pe DN 1 intră în reparații capitale, în zona Predealului. Pe celelalte șosele din județ va începe marea „plombare”

După ce în toamna anului trecut a fost refăcut carosabilul pe DN 1, de la intrarea în județ dinspre Azuga până la pasajul de la Predeal (înainte de intersecția cu DN 73A), în perioada următoare, lucrările vor continua spre municipiul Brașov.

După cum ne-a declarat Horia Stancu, șeful Secției de Drumuri Naționale Brașov, pe o lungime de aproximativ 8 kilometri, de la pasajul Predeal și până la Cotul Donului, carosabilul ar urma să fie refăcut integral și să fie turnat covor asfaltic. „Actualul strat de uzură va fi frezat și se va turna covor asfaltic, ținând cont că exstă degradări ale acestuia, iar cu timpul există riscul formării de gropi. Lucrările vor demara în perioada următoare, însă totul depinde și de vreme. Asfaltările se vor face pe tronsoane, pentru ca traficul să nu fie afectat foarte tare, iar restricțiile le vom anunța în timp util pentru ca șoferii să poate alege și rute ocolitoare”, a precizat Horia Stancu, șeful SDN Brașov.

Contract de peste 50 de milioane de lei pentru asfaltări

În vederea turnării de covoare asfaltice pe drumurile naționale care traversează Brașovul, Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov  a semnat la început de aprilie un contrac cu compania bucureșteană Viarom, în valoare de 52 milioane de lei cu TVA. Contractul va fi valabil pe o perioadă de trei ani și vor fi turnate covoare asfaltice pe o lungime de cel puțin 38 de km de drum, în acest an, în conformitate cu estimările drumarilor. Astfel de reparații capital ale carosabilului ar mai urma să fie executate și pe DN 13, în Pădurea Bogății, pe porțiunile unde carosabilul este mai degradat, dar și pe DN 73A, tronsonul Pârâul Rece – Râșnov.

75.000 de mp de plombe

Totodată, șeful SDN Brașov ne-a mai declarat că, recent, a fost semnat și contractul pentru întreținerea șoselelor naționale din județ, respectiv aplicarea de „plombe”, câștigător al licitației fiind firma brașoveană Morani. În total, ar urma să se execute astfel de reparații pe o suprafață de 75.000 de mp.

 

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Ultimele Articole

„Honterus Kunst” – Muzeul digital al operelor absolvenților Colegiului Național „Johannes Honterus”
După ce pandemia a blocat activitatea majorității instituțiilor culturale din țară, Honterus Alumni Club, asociația absolvenților Colegiului Național „Johannes Honterus”,
4.198 de brașoveni s-au vindecat de COVID-19. Mai mulți bolnavi se află acasă decât la spital
Instituția Prefectului informează că, potrivit datelor centralizate astăzi de Direcția de Sănătate Publică, situația epidemiologică privind COVID-19 în județul Brașov
Brașovul sare de 5.400 de cazuri de COVID-19 după încă 51 de cazuri depistate
1333 de cazuri noi din 23.030 teste, 42 de decese și 461 de pacienți internați la ATI, au fost raportați
Pompierii brașoveni au salvat o felină care se urcase într-un brad și nu mai putea să coboare
În această dimineață un echipaj din cadrul Detașamentului 1 de pompieri Brașov a intervenit cu o autoscară în cartierul Tractorul
Brașovul își va afla primarul imediat după închiderea urnelor. CURS, acreditat să facă un exit-poll la ieșirea din cabinele de
Centrul de Sociologie Urbană şi Regională – CURS, Grupul de Studii Socio-Comportamentale „Avangarde” şi Fundaţia „Biroul de Cercetări Sociale” –
Școlile se închid trei zile cu ocazia alegerilor. Două zile doar pentru dezinfectare
Toate școlile își suspendă cursurile fizic timp de 3 zile, înainte și după alegeri, anunță ministrul Educației, Monica Anisie. Orele
Brașoveanul Ioan Abrudan, ales vicepreședinte al Consiliului Național al Rectorilor
Sorin Cîmpeanu, rectorul Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti, a fost reales, vineri, preşedinte al Consiliului Naţional al
FOTO O organizație non-profit din Brașov salvează câinii abandonați. În 5 ani peste 2.000 de patrupede au fost adoptate în
Abandonul câinilor și cruzimea față de animale reprezintă probleme din ce în ce mai prezente în țara noastră. Care For
Campionatul Promo Rally demarează pe 4 octombrie, în zona Stadionului Municipal
În preajma finalului de sezon al practicanților profesioniști ai sportului auto, amatorii acestui îndrăgit sport pot răsufla ușurați pentru startul
Acuze de intimidare în cursa electorală pentru Primăria Sânpetru. Unui candidat i-au fost împroșcate mașinile cu „substanțe biologice”
Un candidat la Primăria Sânpetru acuză acţiuni de intimidare, după ce a votat în CL împotriva introducerii în legalitate, fără
Zile și Nopți: Cine este Mihai Costel? „La răscruce de vânturi” de Emily Bronte, cartea preferată a acestuia
Revista de timp liber „Zile și Nopți” continuă seria de prezentare a candidaților la Primăria Brașov, din prisma vieții sociale,
56 din cele 1.527 de noi cazuri de COVID-19 au fost depistate la Brașov. Județul ajunge la 5.368 de cazuri
 Până astăzi, 18 septembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 110.217  cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID –
Se deschide „parcarea electrică” de la parc. O mașină se va putea încărca complet în 40 de minute
Astăzi au fost montate primele 4 stații de încărcare a mașinilor electrice pe locurile dedicate pentru aceste autoturisme pe str.
Zonele de picnic, locurile de joacă și cele pentru șah se redeschid oficial începând de astăzi
Conform Hotărârii Comitetului Local pentru situații de urgență nr. 15, începând de astăzi se redeschid locurile special amenajate pentru activitățile
De luni, se reiau cursele pe traseul Săcele – Livada Poștei
De luni, 21 septembrie, operatorul de transport al municipiului Săcele va relua cursele cu capăt de linie în Livada Poștei
A început reabilitarea scărilor din Valea Cetății
La începutul acestei luni au început lucrările de reabilitare a scărilor de acces către blocurile din zona străzilor Molidului și
Rețeaua de fitness World Class își va deschide clubul din AFI Brașov pe 21 octombrie
Rețeaua de centre de fitness World Class anunță deschiderea clubului din Brașov pe 21 octombrie. Clubul va fi amplasat în
Starea de alertă, o găselniță, care împiedică închiderea stației de asfalt din Bartolomeu Nord
Locuitorii din zona Bartolomeu – Avantgarden sunt în continuare nemulțumiți și deranjați de activitatea stației de asfalt din zonă, care
Austriecii dau Brașovul exemplu de bune practici în domeniul turismului. „Braşov este oraşul cu cel mai dezvoltat turism”
Gerd Bommer, consilierul comercial al Ambasadei austriece la Bucureşti a dat Brașovul exemplu de bune practici în domeniul turistic în
15 bănci vor acorda credite prin programul Noua Casă. „Prima Casă” nu prinsese decât la 14 instituții bancare
Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri a semnat acorduri cu 15 bănci pentru a da credite prin programul