Omul de afaceri Dan Cămârzan va rămâne în arest 30 de zile, după ce Curtea de Apel a respins contestația acestuia la decizia Tribunalului de a-l ține în beciul Poliției după ce și-a ucis bunica.
Dan Cămârzan nu colaborează cu anchetatorii, fiind tulburat, incoerent și gălăgios. La fel s-a comportat și azi, în ședința în care s-a luat în discuție contestația depusă la măsura arestării preventive.
„Sedinta a fost agitată, magistratii au fost nevoiti de mai multe ori s-o suspende pentru ca inculpatul facea gălăgie, vorbea întruna și fără noimă. A acuzat instanța că nu îi respecta dreptul la apărător ales. Cămârzan a avut avocat ales dar, după prima intâlnire cu clientul, avocatul a refuzat să il reprezinte pentru că pur si simplu nu a putut discuta cu el coerent. Așa a ajuns Cămârzan iar la un avocat din oficiu. În filmarea de mai jos vedeți secventa de delir de la ieșirea lui Cămârzan de la instanță si interviul dat presei de avocatul din oficiu, Keresztes Zoltan”, relatează jurnalista Electra Ghiza, prezentă la proces.