Economic, Stiri Brasov

#fwdBV: Pretenții avem, știință… mai puțin. Industria automotive a Brașovului, încotro?

Chiar dacă unii au rămas, cumva, blocați în timp și au impresia că odată cu închiderea „coloșilor” Tractorul, Roman sau Rulmentul, Brașovul a rămas fără industrie, nu este deloc așa. Avem în continuare un oraș puternic industrializat, iar cel mai dezvoltat este sectorul automotive. Practic, peste 40 de piese din componența unui autoturism sunt fabricate în Brașov, astfel că oamenii de afaceri promovează orașul și prin intermediul mașinii „made in Brașov”, nu a Logan-ului, care în ciuda faptului că e asamblat la noi în țară, în realitate le dă prea puțin de lucru românilor.

Deci avem industrie, avem chiar și școli înalte care formează viitorii proiectanți și ingineri, dar, din păcate, ce se face în școală, este egal cu zero. Este un lucru pe care l-au remarcat managerii companiilor, care, atunci când vine vorba să recruteze personal specializat, constată că un inginer ieșit de pe băncile școlii „nu știe să deseneze un șurub”, ce să vorbim de proiectarea unei piese noi, după cum s-a plâns unul dintre managerii unei întreprinderi brașovene. Pretențiile salariale sunt însă crescute și puțini sunt cei care vor să recunoască că mai au de învățat și abia apoi pot să ceară. De voie, de nevoie, pe lângă secțiile de producție, în incinta fabricilor s-au creat și școli, iar potențialii candidați, care chiar vor să învețe meserie pentru a-și clădi o carieră în adevăratul sens al cuvântului, trec din nou printr-o formare profesională care le oferă experiența de care au nevoie, nu doar o diplomă, care rămâne altfel doar bună de pus în ramă.

O problemă reală care ne trage înapoi și care va determina multe companii, încet, dar sigur, să renunțe la dezvoltarea activității din România și să caute alte teritorii, unde nu sunt nici atâtea pretenții și unde există cu adevărat materie cenușie de care se pot folosi. Atunci, industria chiar va deveni o amintire și vom deveni un oraș de consum, cu o populație majoritară de pensionari, singurii care își vor putea duce traiul, ce-i drept de azi pe mâine, căci vor avea teoretic un venit garantat de Stat, iar cei care vor vrea să se dezvolte, vor fi din nou obligați să emigreze și să rămână la cheremul „occidentalilor”.

În ultimul număr al revistei de business fwdBV puteți afla mai multe despre industria automotive a Brașovului, despre evoluția afacerilor în acest domeniu și nu numai. Detalii AICI.

 

 

 

Esti Companie? Aplica gratuit!

Puteţi adăuga job-urile disponibile în compania dumneavostră pentru a fi vizibile pe site-ul BizBraşov, dacă solicitaţi un cont. Doar aşa veţi putea intra în contact direct cu candidaţii.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*