Social, Stiri Brasov

FOTO O firmă brașoveană își plătește angajații să citească. „Credem că lectura este unul din cele mai valoaroase cadouri pe care le putem face minții și sufletului nostru”

Compania brașoveană Libris a inaugurat, la începutul acestei luni, o sală de lectură pentru angajați. Aceștia vor putea folosi patru ore pe lună din programul de muncă pentru a citi. Totuși, spun reprezentanții companiei, folosirea orelor respective nu este obligatorie. Numai în prima lună a proiectului au fost deja rezervate 110 ore de lectură.

Compania a creat și un soft care își ajută angajații să își facă rezervare în sala de lectură, care are opt locuri, precum și să aleagă cartea pe care doresc să o citească. „Cartea începută în sală poate fi luată acasă de către angajat și returnată în sala de lectură dupa ce acesta o finalizează. Ulterior ea va face parte din fondul de carte al bibliotectii Libris”, anunță compania.

Sala de lectură Libris a fost gândită încă din 2017, când compania își proiecta noul sediu din zona Coresi. „Am gândit Sala de Lectură Libris ca o filă a proiectului #RespectYourself – Oferă-ți timp pentru lectură. Orice schimbare pe care o dorim începe cu noi, așa că am decis să oferim colegilor noștri timpul pentru lectură pe care nu îl pot găsi acasă în aceste vremuri în care suntem tot mai ocupați și avem foarte puțin timp pentru noi. Credem că lectura este unul din cele mai valoaroase cadouri pe care le putem face minții și sufletului nostru, de aceea am considerat un dar potrivit pentru oamenii care lucrează în Libris”, susține Laura Țeposu, Director Dezvoltare Libris.

 

Esti Companie? Aplica gratuit!

Puteţi adăuga job-urile disponibile în compania dumneavostră pentru a fi vizibile pe site-ul BizBraşov, dacă solicitaţi un cont. Doar aşa veţi putea intra în contact direct cu candidaţii.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*