Social, Stiri Brasov

FOTO VIDEO Cămârzan a primit ordin de restricție după ce și-a hărțuit fosta soție. A primit interdicție să îi rostească numele pe Facebook

Omul de afaceri Dan Cămârzan, acuzat că şi-a ucis bunica, nu ar fi la prima faptă de violenţă. Astfel, pe numele lui Dan Cristian Cămârzan este dosar penal pentru lovire sau alte violenţe, după ce s-ar fi bătut cu un cunoscut, într-un local. Cazul se află pe rolul Judecătoriei Braşov, unde va avea loc termen pe 13 mai.

De asemenea, la începutul anului trecut, Judecătoria Braşov a admis o cerere de emitere a ordinului de protecţie formulată de soţia de atunci a omului de afaceri. Astfel, instanţa l-a obligat pe bărbat să păstreze o distanţă minimă de 150 de metri faţă de reclamantă şi de salonul de înfrumuseţare administrat de ea, pe o perioadă de 6 luni. De asemenea, i-a interzis pârâtului să o contacteze telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod, precum şi să publice sau să-i rostească numele de reţelele de socializare, în special Facebook, pe site-ul youtube sau în corespondenţa sa cu alte persoane pe o perioadă de 6 luni de la data pronunţării prezentei hotărâri, scrie portalul mytex.ro.

Afaceristul a fost obligat atunci să urmeze şedinţe de consiliere psihologică, pe o perioadă de 6 luni de la data pronunţării hotărârii şi să se prezinte săptămânal la secţia de poliţie de care aparţine. Ulterior, pe 2 mai, a fost pronunţat divorţul celor doi, din culpă comună. Căsătoria avusese loc în Las Vegas Nevada – SUA.

 

 

 

 

Esti Companie? Aplica gratuit!

Puteţi adăuga job-urile disponibile în compania dumneavostră pentru a fi vizibile pe site-ul BizBraşov, dacă solicitaţi un cont. Doar aşa veţi putea intra în contact direct cu candidaţii.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*