Economic, Stiri Brasov

Teodorovici spune că taxa auto va fi restituită până la sfârșitul lunii mai

Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a declarat duminică, în municipiul Lupeni, că banii din taxa de mediu, pe care proprietarii de maşini au achitat-o la prima înmatriculare a autovehiculelor, va fi restituită celor în drept până la sfârşitul lunii mai şi că ANAF va trebui să emită până atunci toate deciziile de impunere necesare acestui proces.

„Ştiţi că eu am anunţat foarte clar că voiam să nu mai fie la ANAF nicio decizie de impunere neemisă. O să verific luni la ANAF. Obligaţia este ca noi să restituim, în cursul lunii mai, taxa pe mediu sau taxa de timbru, cum i se spune ei. Banii sunt alocaţi, nu va fi o problemă”, a spus Teodorovici.

Întrebat dacă ANAF are banii pentru restituirea taxei de mediu, ministrul Teodorovici a răspuns că de aceste sume se ocupă Ministerul Finanţelor.

„Cei de la ANAF să-şi facă treaba, zi de zi. E treaba noastră, ca minister, să alocăm banii, atât pentru Fondul de Mediu, cât şi pentru ANAF, pentru că ştiţi că au fost două abordări, dar obligaţia este ca ei să emită decizia de impunere, până la ultima pe care o mai au încă în casă, neemisă. Iar partea de bani o asigură Ministerul de Finanţe şi ei (ANAF, n.red.) să facă plata, în mod obligatoriu, până la finalul lunii mai. (…) E vorba doar de simplificări pe care ANAF-ul trebuie să le facă, să le gândească, zi de zi. Adică ei trebuie să se coboare, nu neapărat fizic, dar să coboare cu inima în rândul oamenilor, atât în zona persoanelor fizice, cât şi în zona persoanelor juridice”, a conchis ministrul Finanţelor.

Esti Companie? Aplica gratuit!

Puteţi adăuga job-urile disponibile în compania dumneavostră pentru a fi vizibile pe site-ul BizBraşov, dacă solicitaţi un cont. Doar aşa veţi putea intra în contact direct cu candidaţii.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*