Stiri Brasov, Timp liber

Aveți grijă unde faceți grătar în această perioadă. Amenzile pot ajunge până la 5.000 de lei, iar polițiștii locali se pregătesc de razii

„Aprinderea sau întreținerea focurilor pe zone verzi ori împădurite, amplasarea și folosirea grătarelor, cu excepția zonelor special amenajate pentru picnic de Primăria Municipiului Brașov (Noua, Pietrele lui Solomon, Iepure) sunt interzise și reprezintă contravenție – Aceste aspecte sunt prevăzute la articolul 50 pct. 15 din Hotărârea Consiliului Local nr. 153/2010 (Regulamentul privind stabilirea normelor locale unitare de protecție a spațiilor verzi, organizarea, dezvoltarea și întreținerea acestora pe teritoriul municipiul Brașov)”, este avertismentul Poliției Locale Brașov.

Pe lângă acest normativ care reglementează activitățile de picnic, mai există și Legea nr. 54/2012 care are ca scop „prevenirea, reducerea și eliminarea impactului negativ asupra mediului, asupra stării de sănătate a populației, generat de practicarea inadecvată a activităților de picnic”. Potrivit reglementărilor în vigoare, grătarele pot fi facute DOAR în locuri special amenajate, aflate în administrare publică sau privată.

Astfel, în debutul vacanței de Paște, Poliția Locală Brașov lansează campania de informare și prevenție, în parteneriat cu Garda șe Mediu Brașov, “LIBER LA GRĂTARE! – DOAR ÎN LOCURILE SPECIAL AMENAJATE!!!”. În următoarea perioadă, echipe mixte vor verifica modul în care cetățenii înțeleg să iasă la iarbă verde, potejând totodată natura și respectând legea. Cu această ocazie vor fi împărțite și flyere tematice.

Care este cuantumul amenzilor

Așadar, potrivit Legii Picnicului, pentru aruncarea gunoaielor la întâmplare, amenda este între 200 şi 2.000 de lei. Pentru aprinderea focului în alt loc decât cel special amenajat, sancțiunea este între 2.000 şi 5.000 de lei. De asemenea, pentru abandonarea resturilor în locul de grătar, dar și pentru nerespectarea liniştii şi ordinii publice, amenda este între 300 şi 3.000 de lei, iar pentru desfășurarea activităților de picnic în afara zonelor special amenajate sau a zonelor indicate de autorităţile publice locale pentru picnic, sancțiunea este între 1.000 şi 3.000 de lei.

Autoritatea administratiei publice locale, prin Poliția Locală Brașov, are dreptul să inspecteze zonele în care se desfășoară activitatea de picnic din municipiu, să verifice datele cu caracter personal ale persoanelor care desfășoară activitatea de picnic, să aplice sancțiuni și amenzi celor prinși în fapt, dar și să evacueze zona respectivă.

Esti Companie? Aplica gratuit!

Puteţi adăuga job-urile disponibile în compania dumneavostră pentru a fi vizibile pe site-ul BizBraşov, dacă solicitaţi un cont. Doar aşa veţi putea intra în contact direct cu candidaţii.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*