Economic, Stiri Brasov

Stâna Turistică din Poiana Brașov, redeschisă de grupul de firme Sergiana în urma unei investiții de 1,5 milioane de euro

Brașovenii de la Sergiana redeschid Stâna Turistică din Poiana Brașov în urma unei investiții care s-a cifrat la 1,5 milioane de euro. Stâna Turistică este al zecelea restaurant din portofoliul grupului Sergiana. „Ne-am mobilizat pentru că vrem să deschidem în foarte scurt timp, chiar în această vacanţă, de Sărbători. E un fel de cadou pe care vrem să-l facem celor care vor veni în Poiană şi vor redescoperi astfel Stâna”, spunea la începutul lunii Adrian Zahariea, directorul comercial al Sergiana Grup. Tot el adăuga că mare parte din pregătirile pentru redeschidere au fost făcute în direcţia redefinirii ambianţei generale şi creşterea confortului oaspeţilor.

„Cu siguranţă, în cartea de bucate oaspeţii vor găsi Bunătăţuri din Ardeal, mâncăruri savuroase din meniul restaurantului din Centrul Vechi al Braşovului, dar şi reţete care vor defini cartea de vizită a Stânii. Iar unele dintre acestea sunt mâncăruri culese de pe cărările ce nu au graniţe, la fel ca drumurile păstorilor prin Carpaţi şi Balcani, până în Pind”, arată compania într-un comunicat de presă.

BizBrașov a anunțat în exclusivitate anul trecut achiziția Stânii Turistice de către frupul Sergiana, suma achitată fiind de 700.000 de euro. 

Esti Companie? Aplica gratuit!

Puteţi adăuga job-urile disponibile în compania dumneavostră pentru a fi vizibile pe site-ul BizBraşov, dacă solicitaţi un cont. Doar aşa veţi putea intra în contact direct cu candidaţii.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*