Imobiliare, Stiri Brasov

VIDEO A început construcția ansamblului Urban Plaza. Cum au fost proiectate și la ce prețuri se vând noile apartamente

Dezvoltatorul imobiliar Urban Invest a demarat lucrările de construcție a primelor patru blocuri din cadrul noului ansamblu rezidențial Urban Plaza, care va fi amenajat pe strada Carpaților, în locul fostei societăți Prefa.

Prin acest proiect, Urban Invest vrea să creeze la poalele Tâmpei un complex rezidențial potrivit pentru toate vârstele, care să ofere numeroase posibilități de petrecere a timpului liber, de la un centru welness integrat, la zone comerciale, de dinning, dar și un parc de 10.000  de mp, desenat de cel mai mare arhitect peisagist din Europa și unul dintre cei mai cunoscuți din lume, celebrul Gianfranco Paghera.





În vederea amenajării celor aproximativ 2.000 de noi locuințe, dezvoltatorul a acordat o atenție deosebită spațiilor interioare, atât celor comune, cât și celor din fiecare locuință, întrucât acestea au un rol determinat pentru starea de spirit a fiecăruia. Construcția primelor patru blocuri a demarat deja, iar locuințele vor fi predate în lunile octombrie, respectiv decembrie 2020.

1,2,3 Start….Urban Plaza 😀#urbaninvest#dezvoltatordecalitate

Publicată de Urban Invest pe Vineri, 5 aprilie 2019

La ce prețuri se vând noile apartamente

Conceptul arhitectural a fost gândit de arhitectul Dumitru Dima împreună cu mai mulți designeri, astfel încât spațiul să fie optimizat cât mai mult și să fie cât mai modern. De exemplu, garsonierele sunt compartimentate ingenios și funcțional, fiind destinate persoanelor dinamice, care au nevoie de o singură cameră spațioasă. „Provocarea cea mai mare a ținut de organizarea spațiului, astfel încât să combine majoritatea funcțiilor într-o compartimentare restrânsă, dar eficientă, păstrând doar lucrurile de care avem nevoie, pentru ca fiecare metru pătrat să fie cu adevărat util. Știm că fiecare dintre noi are propriul stil de viață, am învățat acest lucru de-a lungul anilor, astfel că încercăm să răspundem dorințelor clienților noștri”, a explicat Dana Dumitrescu, director de marketing Urban Invest.

Oferta noului ansamblu rezidențial include locuințe cu suprafețe cuprinse între 38 și 137 mp, și prețuri promoționale de lansare a proiectului ce încep de la 45.097 euro, valabile până la sfârșitul acestei luni. De asemenea, fiecare locuință are și câte un loc de parcare asigurat, în acest preț.

Cum sunt organizate apartamentele

După cum ne-au declarat reprezentanții Urban Invest, fiecare apartament din noul complex rezidențial a fost atent proiectat, maximizând spațiul și funcționalitatea sa, cu finisaje în ton cu tendințele designului interior, bazându-se pe materiale exclusiviste.

Livingul – mai mult spațiu

De exemplu, livingurile au fost proiectate, astfel încât să fie luminoase, cu ferestre foarte mari care se deschid cu terase generoase și o priveliște deosebită. „Clienții au la dispoziție două pachete personalizate de finisaje, standard și premium, cu o paletă cromatică modernă, alese în așa fel încât să fie cât mai simplu, asigurându-i de angajamentul nostru de a oferi calitatea înainte de toate. Totodată, există posibilitatea de a avea un living deschis împreună cu bucătăria, ideal dacă ai nevoie de mai mult spațiu pentru a petrece timpul cu familia și prietenii, sau un living închis, dacă primează necesitatea de a avea o cameră de zi separată”, a explicat Dana Dumitrescu.

Bucătăria – ușor de întreținut

În cazul amenajării bucătăriilor, dezvoltatorul va pune accent pe estetică și funcționalitate, astfel încât să fie un spațiu practic, în ton cu actualele tendințe în domeniu. Pardoseala și faianța au un rol important în amenajarea acestora, astfel că a fost aleasă o gamă variată de plăci ceramice, ușor de întreținut, cu o rezistență mare la uzură și o cromatică neutră, care să permită amenajarea cu orice tip de mobilier.

Dormitorul – mai multe spații de depozitare

Destinate odihnei, dormitoarele sunt spațioase și liniștite. Poziționarea acestora a fost gândită, astfel încât să beneficieze de o bună însorire și aerisire pe timp de zi. „Am prevăzut mai multe spații pentru depozitare, pentru ca viitorii locatari să se bucure de un ambient relaxant și confortabil. În plus, echipa noastră de designeri a pregătit o gamă variată de idei pentru amenajarea dormitoarelor”, a adăugat reprezentantul Urban Invest.

Baia – relaxare și intimitate

Amenajarea băilor a fost o adevărată provocare pentru arhitecții și designerii Urban Invest, astfel încât să fie puse la dispoziția clienților cele mai bune soluții pentru un spațiu armonios inspirat de industria hotelieră, în care predomină sentimentul de relaxare și intimitate.

 

 

Esti Companie? Aplica gratuit!

Puteţi adăuga job-urile disponibile în compania dumneavostră pentru a fi vizibile pe site-ul BizBraşov, dacă solicitaţi un cont. Doar aşa veţi putea intra în contact direct cu candidaţii.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*