Economic, Stiri Brasov

Grecii de la Olympus continuă investițiile în fabrica de la Hălchiu și se focusează pe piața din România

Athanasios Giannousis, director comercial al Olympus România, spune că anul acesta businessul companiei a continuat să crească după ce în 2018 compania a depăşit pragul de 100 de milioane de euro la nivelul cifrei de afaceri. Anul trecut, businessul companiei s-a majorat cu peste 10%.

„Businessul este pe o pantă ascendentă, piaţa este foarte dinamică şi gama de produse este diversificată. În primul trimestru am înregistrat o creştere de două cifre (peste 10% – n.-red.) pentru brandul de lactate Olympus. S-a văzut o creştere a pieţei, a nivelului de trai, sunt semnale pozitive. Eu sunt optimist în ceea ce priveşte evoluţia pieţei anul acesta“, a spus managerul care are o experienţă de peste zece ani în industria bunurilor de larg consum (FMCG) pe plan internaţional, ocupând anterior poziţii manageriale atât în cadrul Olympus Grecia, cât şi în România, în calitate de manager producţie şi director de vânzări.

Athanasios Giannousis a preluat funcţia de director comercial în România în prima parte a anului 2017.

Olympus a intrat pe piaţa din România în 1999, având iniţial o fabrică în judeţul Covasna. Ulterior, în 2011 a deschis o unitate de producţie în judeţul Braşov, după o investiţie iniţială de 55 milioane de euro. Însă, ulterior Olympus a continuat investiţiile, ajungând la un total de 130 milioane euro investiţi pe plan local de la intrarea pe piaţă, conform datelor furnizate de companie. Compania are în portofoliu brandurile Olympus, Oly, Fabrica Braşoveanu şi Stragghisto. Ultimul a fost lansat anul trecut, compania investind într-o nouă linie de producţie. În prezent, portofoliul de produse al Olympus include peste 140 de sku-uri, printre care se numără laptele de consum şi UHT, smântână, iaurturi, telemea, băuturi etc.

„Vom face în continuare investiţii, dar nu la un nivel atât de înalt. Dar încercăm să îmbunătăţim procese, atât la partea de recepţie a laptelui, cât şi la partea de procesare şi de ambalare. Noi credem că cine încetează să se dezvolte, încetează să fie bun. Trebuie să te adaptezi la nevoile consumatorului.“

Compania cu afaceri de peste 100 mil. euro anul trecut s-a concentrat la început pe exporturi, însă ulterior majorarea consumului de pe plan local a echilibrat balanţa vânzărilor companiei. În 2012, fabrica exporta 80% din producţie, conform datelor prezentate de companie la acea vreme. Însă, treptat piaţa din România a devenit tot mai importantă pentru producătorul de lactate. Astfel, în prezent 45% din totalul vânzărilor reprezintă exportul în 10-12 ţări. De altfel, Fabrica de Lapte Braşov, compania prin care grupul grec deţine fabrica de lactate pe plan local, este cel mai mare exportator de alimente din România. În topul celor mai mari 500 de exportatori, Olympus ocupă locul 192, conform datelor de la Institutul Naţional de Statistică.

„ Scopul fabricii este să deservească piaţa locală în primul rând şi apoi să se transforme într-un centru regional de unde putem alimenta toată Europa. Acum 55% din producţie merge pe piaţa locală şi restul de 45% se exportă“. El spune şi că Olympus câştigă cotă de piaţă pe plan local, dar a adus şi consumatori noi pe anumite segmente aşa cum este cel al iaurtului grecesc.

Cât despre întreg anul, managerul spune că sunt semnale pozitive în piaţă şi că producătorul încearcă să păstreze ritmul de creştere, deşi concurenţa este mai mare.

„Acum consumatorii sunt atenţi la ce mănâncă, se uită la etichetă, se uită la locul de producţie, dacă materia primă este adusă în România şi noi încercăm să ne pliem pe cerinţele consumatorului.“

Esti Companie? Aplica gratuit!

Puteţi adăuga job-urile disponibile în compania dumneavostră pentru a fi vizibile pe site-ul BizBraşov, dacă solicitaţi un cont. Doar aşa veţi putea intra în contact direct cu candidaţii.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*