Stiri Brasov, Timp liber

Tinerii dezbat condiționarea dreptului de vot de promovarea bacalaureatului, în acest weekend, la Aula Universității

Cea de a VII-a ediția a proiectului Brașovul Dezbate!, competiția de dezbateri academice dedicată tinerilor, va avea loc în perioada 20-21 aprilie. La aceasta sunt înscriși peste 80 de tineri din Brașov și nu numai, aceștia fiind ghidați de peste 13 arbitri, pofesori și îndrumători.

Organizatorii invită întreaga comunitate brașoveană să participe în cadrul acestui eveniment pentru a auzi vocea tinerilor. Tema pe care o vor dezbate finaliștii competiției, pe 21 aprilie, de la ora 13.00, la Aula Universității, este „Acest Parlament ar condiționa dreptul de vot de promovarea examenului de bacalaureat”.

Proiectul a fost demarat în anul 2012 la inițiativa Clubului Rotaract Kronstadt, împreună cu Rotary Club Brașov și Interact Club Brașov. Acesta susține ideea că tinerii au puterea de a schimba viitorul, însă ei trebuie să fie conștienți de nevoile comunității lor, să aibă încredere în ei înșiși, dezvoltându-și totodată abilitățile necesare pentru a comunica, a se face auziți și a lucra împreună.

Inițiativa numără deja peste 1600 de tineri participanți, 100 de profesori și persoane resursă și peste 40 de licee din România. Prin acest proiect se crează un cadru dinamic de învățare, bazat pe experiență într-un mediu nonformal în care tinerii au posibilitatea de a-și extinde orizonturile, de a lucra strategic în echipă și de a-și dezvolta abilitățile de vorbit în public, comunicare și argumentare.

Esti Companie? Aplica gratuit!

Puteţi adăuga job-urile disponibile în compania dumneavostră pentru a fi vizibile pe site-ul BizBraşov, dacă solicitaţi un cont. Doar aşa veţi putea intra în contact direct cu candidaţii.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*