Stiri Brasov, Timp liber

Zilele Brașovului odată cu Cerbul de Aur în acest an?

Bugetul Brașovului a fost adoptat ieri, după ce a fost supus dezbaterii Consiliului Local. Cu această ocazie, au fost aduse în discuție și zilele orașului, care, conform tradiției, s-ar fi desfășurat în prima săptămână de după Paște, odată cu sărbătorile junilor din această perioadă.

Primarul George Scripcaru, a explicat faptul că, din cauza întârzierii aprobării bugetului, nu au putut fi derulate procedurile pentru organizarea „Zilelor Braşovului”, astfel că acestea vor fi amânate. Acesta a dat de înțeles că anul acesta, serbările orașului ar putea fi organizate odată cu Cerbul de Aur.

Festivalul va avea loc în perioada 23-25 august 2019, spectacolele urmând să se desfășoare pe parcursul a trei seri.

Dacă Consiliul Județean va aloca 550.000 de lei, sumă identică cu cea de anul trecut, Primăria Brașov a prevăzut pentru festival 1,3 milioane de lei, în conformitate cu bugetul aprobat.

 

Esti Companie? Aplica gratuit!

Puteţi adăuga job-urile disponibile în compania dumneavostră pentru a fi vizibile pe site-ul BizBraşov, dacă solicitaţi un cont. Doar aşa veţi putea intra în contact direct cu candidaţii.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*