Imobiliare, Stiri Brasov

Construcția blocului ANL cu penthouse-uri de pe B-dul Gării, autorizată. Poate de data aceasta și încep lucrările

La mai bine de șase ani de la anunțarea proiectului ANL de a construi un bloc în Brașov, pe Bulevardul Gării, acesta ar putea fi chiar construit. Agenția a obținut încă din luna aprilie a anului trecut autorizația de construire pentru acest imobil proiectat cu 8 etaje și mansardă, dar fără a se mai și apuca de treabă. Acum, ANL a primit și aprobarea necesară în vederea deschiderii șantierului, respectiv Primăria a emis autorizația necesară amplasării organizării de șantier pe B-dul Gării la nr. 25. Practic Agenția nici un impediment birocratic să se și apuce de treabă.

52.000 de euro, prețul maxim pe apartament

Proiectul inițial al ANL viza amenajarea a 78 de locuințe, cu prețuri între 26.500 de euro și 52.000 de euro. Între timp, proiectul a mai fost puțin modificat, în sensul că două apartamente au „dispărut din peisaj”, pentru că la ultimul etaj vor fi construite patru penthouse-uri cu prețuri de peste 80.000 de euro. În schimb, prețul unei garsoniere în acest bloc pleacă de la 28.009 euro. Majoritatea apartamentelor au fost deja vândute încă de acum peste doi ani. Locuinţele sunt decomandate, iar la parterul blocului va fi amenajată o cameră pentru depozitarea bicicletelor şi a cărucioarelor. „Blocul va avea două niveluri la subsol, boxe pentru fiecare apartament şi adăpost antiaerian la subsol, centrală de bloc proprie, ghenă şi câte două lifturi pentru fiecare scară, care coboară până la primul nivel de subsol”, au explicat reprezentanții ANL.

Locuinţele ar urma să fie realizate în 18 luni de la data începerii construcției.

Esti Companie? Aplica gratuit!

Puteţi adăuga job-urile disponibile în compania dumneavostră pentru a fi vizibile pe site-ul BizBraşov, dacă solicitaţi un cont. Doar aşa veţi putea intra în contact direct cu candidaţii.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*