Economic, Stiri Brasov

CFR, viteză de bicicletă între Timișu de Sus și Dârste: 10 kilometri în 17 minute

CFR Infrastructură a anunțat că a terminat lucrările pe cei 10 km dintre Dîrste și Timișu de Sus, astfel că restricțiile de viteză vor fi ridicate. Cei 10 km sunt parcurși în 12 minute de cele mai rapide trenuri și în 17 minute de cele mai lente. Porțiunea se găsește pe tronsonul Brașov – Predeal care are nevoie mare de reparații, iar reabilitarea va costa 500 milioane euro.

Ce spune CFR

Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA vă informează că au fost finalizate lucrările de reparaţii pentru ridicarea restricţiilor de viteză executate pe fir II, între staţiile Timişu de Sus – Dîrste. Sursa de finanţare a lucrărilor, în valoare de 447.000 lei, a fost asigurată din fonduri proprii ale companiei.

În cadrul programului de reparaţii, derulat pe intervalul de staţii Timişu de Sus – Dârste, firul II, km 156+727-158+088, s-au executat lucrări de înlocuire a aproximativ 800 de traverse de lemn cu traverse din beton şi lucrări de buraj tehnologic pe întrega zonă, care cuprinde cinci curbe cu raze de 260 m – 300 m şi declivităţi de până la 27‰.

De precizat că, conform Mersului Trenurilor, cele mai rapide trenuri parcurg cei 10,2 km cu o medie de 50 km/h, iar cele care opresc și la Timișu de Jos au o medie de 35-40 km/h.

Între Brașov și Predeal sunt 27 km, dar cele mai rapide trenuri IR fac 35 de minute, iar cele mai lente Regio, 45 de minute. Spre comparație, în 2005 câteva trenuri Intercity făceau 27 de minute, iar cele mai rapide trenuri Personale parcurgeau distanța în 36 de minute.

Calea ferată dintre cele două orașe are mare nevoie de reabilitare, iar ultimele discuții ample pe subiect au fost în 2014. Cele mai fanteziste scenarii indicau un tunel de 22 km de la Azuga la Dârste. În Master Planul de transport estimările pentru costurile totale indicaă 418 milioane euro, fără TVA.

Nu se știe când vor începe lucrările, dar cu siguranță va fi mult după 2020. Traseul va fi păstrat, dar vor fi consolidate terasamentele, va fi refăcut sistemul de drenaj și se vor moderniza trecerile la nivel. Vor fi reparate și cele două tunele.

Esti Companie? Aplica gratuit!

Puteţi adăuga job-urile disponibile în compania dumneavostră pentru a fi vizibile pe site-ul BizBraşov, dacă solicitaţi un cont. Doar aşa veţi putea intra în contact direct cu candidaţii.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*