Cea de a XV-a ediția a Programului Rabla Clasic, cu un buget alocat de 320 de milioane de lei, și cea de a IV-a ediția a Programului Rabla Plus pentru care s-au alocat 93 de milioane de euro au fost lansate de către Ministerul Meniului. Începând de astăzi, cererile de înscriere în cele două programe pot fi depuse la producătorii validați.
Persoanele fizice pot apela la producătorii validați în vederea îndeplinirii formalităților de înscriere pentru a-și achiziționa un autovehicul nou, cu emisii scăzute, în locul celui vechi, poluant, începând de astăzi, conform Ministerului Mediului. De asemenea, persoanele juridice pot depunde dosare de acceptare la Administrația Fondului pentru Mediu în cazul în care doresc să acceseze programul.
Peste 550.000 de autovehicule vechi, poluante, au fost caSate și peste 300.000 de mașini noi, care poluează mai puțin, au fost achiziționate prin Programul Rabla Clasic. Suma alocată pentru anul acesta este de peste 320 de milioane de lei, pentru aproximativ 35.000 de prime de casare, cuantumul uneia fiind de 6.500 de lei. Aceasta se acordă pentru autovehiculul nou al cărui system de propulsie generează maximum 130 g CO2/km.
Un ecobonus de 1.000 de lei poate fi acordat la achiziționarea unui autovehicul nou, echipat cu system de propulsive care generează o cantitate de emisii de maximum 98 g CO2/km în regim de funcționare mixt în cazul primei casări. De asemenea, la achiziționarea unui autovehicul nou, echipat cu system de propulsie hibrid, doritorii vor putea beneficia de un ecobonus în valoare de 1.700 de lei. În cazul în care se întrunesc ambele condiții, cele două ecobonusuri pot fi accumulate cu prima de casare.
În anul 2016, Programul Rabla Plus a demarat cu 150 de unități vândute, în 2017 fiind reconfigurat prin acordarea celui mai mare eco-voucher din Europa, în valoare de 10.000 de euro, pentru astfel de mașini. Astfel, în anul 2018 s-au acordat peste 1.400 de eco-vouchere. Anul acesta, suma acolcată pentru finanțare a programului este de 93 de milioane de lei.
În plus, Administrația Fondului pentru Mediu finanțează cu 90 de milioane de lei achiziția și instalarea de stații de încărcare performante în munincipiile reședințp de județ, pentru a stimula achiziția vehiculelor electrice.