Economic, Stiri Brasov

Salariul mediu net a crescut față de anul trecut cu 325 de lei. În februarie, numărul angajaților a urcat la peste 192.000

Câştigul salarial mediu nominal brut a fost în luna februarie 2019 la nivelul judeţului Braşov de 4.558 lei, mai mic cu 79 lei (1,7%) comparativ cu luna precedentă si mai mare cu 518 lei (+12,8%) fata de luna corespunzatoare din anul precedent, în timp ce câștigul mediu net a fost de 2.762 lei, mai mic cu 40 lei (1,4%) faţă de luna precedentă şi mai mare cu 325 lei (+13,3%) comparativ cu luna corespunzatoare a anului anterior, arată datele Direcției Județene de Statistică Brașov.

Câştiguri salariale peste media judeţului sau înregistrat în servicii (2.780 lei)  şi industrie  şi construcţii (2.765lei), în timp ce în agricultură, silvicultură şi pescuit câștigurile s-au cifrat sub media națională, la 2.218 lei.

Efectivul salariaţilor la sfârşitul lunii februarie 2019 a fost în judeţul Braşov de 192.158 persoane. Acesta a crescut cu 956 persoane, comparativ cu luna anterioară (+0,5%) şi cu 4.854 persoane (+2,6%) comparativ cu luna corespunzatoare a anului precedent.              

 În luna februarie 2019 judeţul Braşov se menţine pe locul al patrulea din  ţară, dacă  luăm în considerare numărul total al salariaţilor, după Bucureşti şi judeţele Cluj şi Timiş.

Esti Companie? Aplica gratuit!

Puteţi adăuga job-urile disponibile în compania dumneavostră pentru a fi vizibile pe site-ul BizBraşov, dacă solicitaţi un cont. Doar aşa veţi putea intra în contact direct cu candidaţii.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*