Lansată încă din mai 2018, licitația în vederea stabilirii unui constructor care să se ocupe de turnarea de covoare asfaltice pe drumurile naționale care traversează județul Brașov a fost într-un final adjudecată. La această procedură se înscriseseră patru firme, iar oferta declarată câștigătoare a fost cea a bucureștenilor de la Viarom, care au oferit un preț de peste 52 milioane de lei cu TVA, față de valoarea estimată de 65,53 milioane de lei cu TVA. Contractul se va derula pe o perioadă de 3 ani. După cum au precizat reprezentanții Direcției de Drumuri Brașov, anul acesta, vor fi turnate covoare asfaltice pe o lungime de cel puțin 38 de km de drum. Prioritare la asfaltare vor fi DN 1, în zona Predeal, DN 13, în Pădurea Bogății, pe porțiunile unde carosabilul este mai degradat, dar DN 73A, tronsonul Pârâul Rece – Râșnov.
Compania Viarom a mai executat în județul Brașov lucrările de dublare a celui de-al doilea tronson al centurii Brașovului și a semnat cu CJ Brașov un contract pentru modernizarea a două drumuri județene, respectiv DJ 132 Rupea – limita cu județul Harghita, contract în valoare de peste 30 de milioane de lei și a DJ 112 C, care face legătura între Hălchiu și Vlădeni, un contract de 21.958.222 de lei, fără TVA (26,13 milioane de lei cu tot cu TVA).