Stiri Brasov, Turism

Mâine se redeschide Canionul Șapte Scări, cele mai spectaculoase chei din întreg arealul Masivului Piatra Mare

Canionul Șapte Scări se va redeschide mâine dimineață, după o perioadă în care a fost închis din cauza pericolului de a cădea pietre și stânci,

 

Canionul Şapte Scări este un defileu săpat în calcare jurasice din partea vestică a munţilor Piatra Mare, în judeţul Braşov, România. Canionul reprezintă de fapt nişte chei săpate în calcar, având o lungime 160 m şi o diferenţă de nivel de 60 m, la o altitudine de 948 metri.

Denumirea „Şapte Scări” provine de la cele şapte cascade care s-au format ca urmare a rupturilor de pantă.

Şapte Scări păstrează urmele evoluţiei morfologice recente a întregului masiv. Sunt cele mai spectaculoase chei din întreg arealul Masivului Piatra Mare.
Canionul Şapte Scări, alături de Canionul Tamina, sunt principalele obiective turistice pe care le oferă masivul Piatra Mare, locuri unice la noi în ţară.

Nu este un simplu canion, ci unul care se parcurge urcând nişte scări din fier, care majoritatea sunt proptite cu o oarecare înclinaţie, pentru a facilita urcarea, dar una dintre ele, cea mai lungă, este verticală.
Treptele au înălţimi între 2.5 m si 15 m şi se transformă în cascade când volumul de apă al pârâului Şapte Scări, afluent de stânga al Şipoaiei, este ridicat.Cea mai înaltă cascadă are 35 de metri, unde apa se prăvăleşte zgomotos în gol, încleştată între pereţii abrupţi cu înălţimi ce depăşesc 50 de metri. Pereţii văii sunt în acest sector aproape verticali, foarte apropiaţi, slefuiţi de permanenta cădere a apei.

De-a lungul primelor patru trepte, firul apei efectuează şase schimbări de direcţie, paralele două câte două, aceasta explicându-se prin prezenţa şi direcţia diaclazelor din masa calcarelor dispuse într-o reţea rectangulară. Traseul este amenajat cu scări metalice şi podeţe, dar trebuie parcurs cu multă grijă, deoarece din cauza ploilor torenţiale acestea s-au degradat.
Cel mai uşor se poate ajunge la Canionul Şapte Scări din localitatea Timişu de Jos, în zona turistică cunoscută sub numele de Dâmbu Morii, la aproximativ 2 km de intrarea în Braşov. De aici, pe un traseu marcat cu bandă galbenă, se ajunge în maxim 1 oră la canion, iar traversarea sa durează în jur de 30 minute.

În apropierea cheilor se ramifică spre stânga o poteca de legătura care trece pe sub Prăpastia Ursului.
De lângă panoul cu informaţii despre canionul Şapte Scări, poteca pare că se închide. În faţă apar pereţi verticali, foarte apropiaţi, din care se prăvăleşte apa, pare că nu există nicio cale de a trece de ei. Şi totuşi se poate.

În partea din dreapta o scară metalică uşurează trecerea, intrând în lumea fantastică a canionului. Se continuă apoi pe un podeţ până la a doua cascadă, şi de aici la cea mai înaltă cascadă din canion.
Frumuseţea canionului constă în desele schimbări de direcţie, care împiedică privirea să cuprindă în ansamblu tot canionul. După alte încă patru schimbări bruşte de direcţie, pereţii încep să se îndepărteze şi canionul ia sfârşit.

De la canionul Şapte Scări, traseul poate continua spre cabana Piatra Mare. Priveliştea cu o vegetaţie bogată, oferă un tablou incredibil. Traseul prin Canionul Şapte Scări este accesibil unui grup variat de iubitori de natură, el reprezentând o alternativă foarte bună pentru o ieşire de o zi.

Esti Companie? Aplica gratuit!

Puteţi adăuga job-urile disponibile în compania dumneavostră pentru a fi vizibile pe site-ul BizBraşov, dacă solicitaţi un cont. Doar aşa veţi putea intra în contact direct cu candidaţii.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*