Imobiliare, Stiri Brasov

#fwfBV Peste 21 de milioane de euro investite de Wallberg Properties în „experiența sunny” de la Brașov

Cu o experiență de peste 15 ani pe segmentul rezidențial și 150.000 de metri pătrați construiți la o valoare de piață estimată la peste 90 de milioane de euro, Wallberg Properties continuă investițiile la Brașov cu etapele trei și patru ale proiectului Sunnyville.

Wallberg Properties reunește un grup de companii de dezvoltare imobiliară coordonat de către antreprenorul Valentin Morar, activ pe piețele locale din 2004. Portofoliul companiei include șase proiecte în Arad, locul de naștere a acestui brand, dintre care Arad Plaza și Bourgeoise Residence, un proiect de vile în Cluj-Napoca, un proiect finalizat în anul 2012 în Brașov, dar și ansamblul Sunny Ville, care are deja două etape încheiate. Un proiect ambițios și sustenabil, cu peste 80 de familii care locuiesc, deja, într-unul din cele mai frumoase proiecte imobiliare din Brașov, și alte câteva sute care urmează să își împlinească visul, până la sfârșitul acestui an, când va fi predat la cheie și complexul Sunnyville Garden.

Prestigiu și siguranță

Un proiect imobiliar este caracterizat printr-o perioadă de viață relativ scurtă, de câțiva ani, în care este construit un brand în jurul unui produs, puternic marketat, pentru că apoi, odată cu livrarea și vânzarea proiectului, el să dispară. În acest context, ceea ce dă valoare brandului unui produs imobiliar este complementaritatea dintre brandul unui ansamblu rezidențial, care trebuie să fie fresh, contemporan, commercial și atrăgător și brandul dezvoltatorului, care dă prestigiu și exprimă siguranță, expertiză, încredere, cu atât mai mult în domeniul rezidențial”, a subliniat omul de afaceri Valentin Morar, care are o vastă experiență în domeniul imobiliar.

„De la noi începe schimbarea”

Proiectul rezidenţial Sunnyville Braşov, în care se vor investi, în total, 21,3 milioane de euro, este situat pe locul fostei fabrici Temelia, la intersecţia străzilor Carpaţilor şi Muncii. Acest proiect s-a remarcat încă de la început prin brandul pe care îl propune, prin mesajul care a atras imediat atenţia braşovenilor, îndemnaţi să devină „sunny”, să privească partea plină a paharului, să iubească viaţa de zi cu zi şi să ofere respect pentru a primi respect. În primele două etape vor fi livrate, în total, peste 300 de apartamente, iar construcția următoarelor două etape va începe în maximum două luni și va aduce o serie de surprize inovatoare din punct de vedere al detaliilor constructive și al  funcționalității amenajărilor exterioare.

„Pentru noi nu este o idee nouă, este o filosofie de business, chiar o obligaţie aş spune, să îmbunătăţim viaţa comunităţii cu fiecare proiect pe care-l construim. Evaluăm toate aspectele şi încercăm să ne imaginăm cum vor trăi oamenii în acel proiect peste 2, peste 10, peste 20 de ani. În concepţia noastră, business nu înseamnă doar profitul financiar, oportunism pur şi exploatare pe termen scurt, ci înseamnă viziune pe termen mediu şi lung, grijă faţă de ambient şi de comunitate, acestea generând valoare adăugată în timp. Cu toţii ne dorim să trăim într-un Braşov din ce în ce mai modern, cu oameni mai buni, mai senini şi mai fericiţi şi ştim sigur că de la noi începe schimbarea. Acest fapt ar trebui să-l conştientizeze fiecare şi să înceteze a mai aştepta să vină «cineva» să facă «ceva». Fiecare dintre noi e acel «cineva» şi e momentul să definim acel «ceva» şi să acţionăm începând chiar de astăzi”, a explicat antreprenorul.

Succesul, certificat

Faptul că Sunnyville este unul din cele mai de succes branduri de pe piață imobiliară brașoveană se datorează, în foarte mare măsură, experienței dezvoltatorului care stă în spatele acestui proiect, Wallberg. Prestigiul acestui dezvoltator i-a adus două nominalizări la Gala Construction and Investment Journal, cea mai prestigioasă gală a industriei imobiliare din Europa Centrală. Astfel, Arad Plaza a fost nominalizat pentru proiectul rezidențial luxury al anului 2018, iar Wallberg pentru dezvoltatorul rezidențial al anului 2018.

Practic Wallberg a ajuns într-o etapă de deplină maturitate, fiind unul dintre puținii dezvoltatori imobiliari din România care a traversat un ciclu complet, atât o perioadă de creștere, cât și o criză profundă.

Esti Companie? Aplica gratuit!

Puteţi adăuga job-urile disponibile în compania dumneavostră pentru a fi vizibile pe site-ul BizBraşov, dacă solicitaţi un cont. Doar aşa veţi putea intra în contact direct cu candidaţii.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*