Consiliul Județean Brașov a început demersurile în vederea înființării Regiei Autonome Aeroportul, care va avea drept scop certificarea acestui aeroport și care ar urma să fie preluată apoi de către compania aeriană căreia îi va fi concesionat obiectivul. Primul pas a fost lansarea în dezbatere publică, astăzi, a proiectului de hotărâre prin care va fi înființată Regia.
În conformitatecu anunțul de dezbatere publică, până în data de 15 aprilie, brașovenii pot transmite sugestii și propuneri cu privire la înființarea acestei regii pe adresaa relatii.publice.cj@judbrasov.ro, prin poștă pe adresa CJ Brașov, B-dul Eroilor nr. 5 sau la Registratura instituției (camera 10), iar materilalele transmise vor purta mențiunea „Recomandare la proiect de act normativ”.
„Este obligatoriu conform legii să începem această procedură de înființare a unei Regii Autonome, pentru că altfel nu putem certifica aeroportul, până în momentul în care vom începe procedura de concesionare a operării aeroportului. În momentul în care vom realiza concesionare, vom concesiona și această regie”, a precizat președintele CJ Brașov, Adrian Veștea.