Ținând cont că unele dintre companiile deținătoare de rețele nu își făceau treaba așa cum trebuie în ceea ce privește refacerea străzilor, trotuarelor sau a spațiilor verzi după lucrările de intervenție derulate, Primăria Brașov a decis să se ocupe de aceste lucrări, dar și să îi taxeze pe măsură pe rețeliști.
Taxele speciale pe care companiile trebuie să le plătească au fost aprobate vinerea trecută de către consilierii locali și variază în funcție de tipul de refacere. Taxa specială va fi percepută la metrul liniar, însă nu se vor mai pune doar mici petece, cum se făcea până acum, ci se va reface o suprafață mai mare de carosabil, astfel încât asfaltul să nu se mai degradeze. În conformitate cu noile prevederi, în cazul intervențiilor pe străzile principale, va fi obligatoriu refacerea carosabilului pe întreaga bandă de circulație, respectiv pe o lățime de 3,5 metri. În cazul străzilor secundare, „plombele” se vor aplica pe o lățime de cel puțin 1,5 metri, respectiv , prin frezare stânga – dreapta a 0,5 ml de o parte și de alta a săpăturii.
„Deţinătorul de reţea este obligat ca, după aducerea la cota de protecție a rețelei și montarea benzii avertizoare pe traseul conductei să mențină semnalizarea perimetrului săpăturii cu garduri de protecție, sistemele de semnalizare specifice pe timp de noapte și de zi și panoul de identificare al lucrării, până la începerea lucrărilor de refacere sistem rutier, prin firmele de specialitate care au contracte încheiate cu Primăria Brașov”, se precizează în hotărțrea adoptată de către consilierii locali. Practic, firmele constructoare care execută lucrările de săpătură pentru instalarea rețelelor edilitare vor reface infrastructura sistemului rutier până la nivelul stratului de protecție al rețelei, va monta banda avertizoare pe traseul rețelei instalate evacuând în totalitate materialul rezultat din săpătură, după care vor preda frontul de lucru în vederea refacerii straturilor de infrastructură pietonală sau rutieră afectate de lucrările respective, pe bază de proces verbal încheiat cu constructorul de specialitate care are contracte de reparatii si intretinere străzi cu Primăria Brașov. În cazul trotuarelor, refacerea se va face pe întreaga lățime. Lucrările vor fi executate de către firmele de specialitate care au contracte pentru lucrările de reparații și întreținere străzi cu Primăria Brașov
Trotuarele trebuie refăcute integral
Astfel, taxa specială de refacere va varia între 64,57 lei metrul liniat și va ajunge la 237,65 lei metrul liniar. Taxa cea mai mică, de 64,57 lei/ml va fi percepută pentru refacerea trotuarelor. În cazul trotuarelor pavate, taxa va ajunge la 154,62 lei. Totodată, 92,43 lei/ml va trebui să plătească orice rețelist care a derulat lucrări pe străzile cu pavaj montat pe nisip, iar în cazul pavajului pe beton tariful va fi ceva mai mare, de 147,4 lei/ml.
Inclusiv gurile de canal, care acum sunt capcane, vor fi refăcute de Primărie
În cazul străzilor principale, pentru refacerea fiecărui metru liniar de carosabil cu asfalt va fi percepută o taxă de 200,18 lei, iar pe străzile secundare, taxa va fi mai mică, de 127,18 lei. Cea mai scumpă va fi refacerea străzilor asfaltate care au fundație de beton, 237,65 lei metrul liniar. Mai mult, și capacele peste căminele de vizitare a rețelelor vor fi montate tot de firmele Primăriei, ținând cont că acestea sunt acum marile capcane pentru șoferi de pe străzi tocmai din cauza faptului că nu prea au fost puse cu simț de răspundere, iar pentru fiecare canal se va plăti o taxă de 1.281,92 lei.
Companiile deținătoare de rețele care nu se vor conforma acestor prevederi, riscă o serie de amenzi, ce pot ajunge chiar și la 6.000 de lei. Cele mai usturătoare sancțiuni, între 3.000 și 6.000 de lei, se vor aplica pentru semnalizarea necorespunzătoare a lucrărilor. Mai mult, cei care nu vor plăti taxa de refacere a carosabilului vor fi amendați cu sume între 2.000 și 5.000 de lei.