[vc_row][vc_column][vc_column_text]Primăria Brașov a demarat în 11 martie o nouă campanie de curățenie de primăvară, astfel până de în apropierea sărbătorilor pascale, orașul să fie lună. Practic, pe 19 aprilie, campania se va încheia oficial, dar, din păcate, în unele zone au apărut și problemele.
De exemplu, mai mulți brașoveni din cartierul Astra s-au plâns, că deși zilele trecute au venit mai mulți muncitori ai uneia dintre firmele de salubritate, aceștia au „ratat” mai multe locuri sau au lăsat mizeria strânsă grămadă, iar vântul a împrăștiat-o din nou. Pe străzile Mercur, Marte, Minerva sau Neptun puteau fi zărite mormane de frunze, lăsate prin spatele mașinilor sau spații verzi unde mizeria trona fiind foarte clar că pe acolo nu s-a făcut curat. Prea puțin s-a făcut curățenie lângă gardurile vii, care sunt un fel de „aspirator de gunoaie”, după ce vântul le mătură din alte părți. Și marginile străzilor au rămas la fel, cu noroi încrustat peste asfalt, pungi sau sticle de plastic, deși obligația firmei de salurbizare Brai – Cata, care se ocupă de acest cartier, era să curețe cu simț de răspundere și aceste locuri „mai ascunse”, unde, în afara unor astfel de campanii inițiate de Primărie, nu prea se mai face curat.
Reprezentanții asociațiilor de proprietari din zona acestoR străzi spun că nu au văzut pe nimeni să verifice cum și-au făcut treaba muncitorii și, probabil, dacă nu a avut cine să stea cu ochii pe ei, treaba a fost făcută de ochii lumii. Să sperăm că măcar inspectorii Primăriei își vor face un drum prin zonă, dar și prin alte părți, pentru a vedea cât de temeinic s-a realizat această campanie de curățenie, care, de altfel, este plătită din bani publici.
Mizerie și pe DN 1, la intrarea în Brașov
O curățenie de primăvară s-ar fi realizat, teoretic, și pe DN 1, pe tronsonul dintre Timișul de Sus și Dârste, însă pe marginea șoselei sunt în continuare mizerii, în special în zona parcărilor. Nici rigolele colmatate cu diverse resturi vegetale și gunoaie nu au fost curățate și probabil numai ploaia o va face.
[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][vc_row][vc_column][vc_gallery type=”image_grid” images=”76571,76570,76569,76568,76567,76566,76565,76564,76563,76562,76561,76559,76558,76557,76556″][/vc_column][/vc_row]
Un comentariu
Asta e buna! Inspectorii Primariei sa verifice! Care inspectori si care Primarie? Ala care a fost sef pe la piete, Munteanu ? Smecherul asta este sef. La el înca nu a ajuns DNA, doar la sorasa . Vesnica sefa de la autorizatii in Constructii, Mia Dumitrescu, este sora omului. Aia cu multe multe case! Munteanu asta are multe multe spatii comerciale. Unul flancheaza intrarea pe strada Carierei, frumos si mare. O fi rău? Poate ajunge si pe la el DNA. Se vorbeste despre o relație mai apropiata intre Munteanu si firmele de salubritate din Brasov.Astia care faceau cica curatenie mai mult urlau, daca le spuneai ceva te spalau de toate pacatele. Trist este ca noi platim ei iau banii si tot ei se fac ca si muncesc. Bataie de joc.
http://www.brasovcity.ro/file-zone/declaratii/pdf2018/FP/cur/Muntean%20Gheorghe.pdf