În urma deciziei Curții de Apel, care menținut soluția Tribunalului de respingere a contestațiilor, a fost reluată procedura de ,,Delegare a gestiunii prin concesionare a serviciului de amenajare, organizare şi exploatare a parcărilor publice cu plată de pe domeniul public al Municipiului Brașov”, având ca termen limită pentru depunerea ofertelor 6 mai. Obiectul acestei proceduri este de a concesiona, pentru o perioadă de 10 ani, 10.200 de locuri de parcare publice cu plată din municipiul Braşov.
,,Mă bucur că am reușit să reluăm acestă licitație, care, din cauza contestațiilor, fost întârziată un an de zile. Reglementarea situației parcărilor publice va aduce, pe lângă redevenţa pe care o vom încasa la bugetul local, creșterea calității acestui serviciu public. Astfel, plata se va putea face prin mai multe metode decât se făcea până acum. Pe lângă plata directă la parcometru cu monede, se va putea plăti şi cu bancnote, şi prin intermediul SMS. Totodată va exista şi posibilitatea plăţii prin intermediul unei aplicaţii cu debitare din cont. Asta nu înseamnă că nu vom aprecia ofertele care propun şi alte sisteme de plată, cum ar fi cel cu cardul. Aplicaţiile pentru internet şi mobil vor trebui să fie cel puţin în română şi engleză, dar ofertele care vor asigura acest serviciu şi în alte limbi (germană, ialiană, franceză) vor primi punctaj suplimentar. Totodată, concesionarul va trebui să asigure și să amenajeze un spaţiu pentru serviciul de relaţii cu publicul, care va funcţiona non-stop şi va trebui să asigure inclusiv posibilitatea comunicării telefonice şi pe e-mail. În cazul în care nu vor soluţiona cel puţin 90% din reclamaţii în maxim 48 de ore, vor plăti o penalizare de 10.000 de lei“, a spus viceprimarul Laszlo Barabas.
În conformitate cu contractul ce va fi încheiat, noul operator va trebui să plătească Primăriei Brașov drept redevență, 35% din venituril încasate, dar nu mai puțin de 400.000 de lei. „S-a ales ca şi criteriu de evaluare redevenţa deoarece este un factor important, cu cât redevenţa este mai mare, cu atât veniturile realizate de Municipalitate sunt mai mari. Tarifele practicate pentru ocuparea locurilor de parcare din cele trei zone în care este împărţit oraşul sunt reglementate prin Regulamentul-Cadru, aprobat prin HCL nr.251/2017, acestea fiind fixe, deci singurele variabile sunt gradul de ocupare şi încasare a taxei de parcare”, au explicat reprezentanții Primăriei Brașov.
Totodată, noul concesionarul va trebui să asigure achitarea contravalorii timpului de parcare atât prin sms, cât și prin intermediul unor aplicații, dar și prin intermediul aparatelor de taxat, care vor trebui să accepte atât monede, cât și banconete sau carduri.