Dorin Lazar Maior, fost deputat PSD, aflat in prezent in puscarie, si sotia sa, Florina Maior, i-au facut o plangere penala Laurei Codruta Kovesi pe care au inaintat-o Sectiei speciale. Maior este un apropiat al lui Codrin Stefanescu, in trecut indeplinind functia de secretar executiv al partidului pe problemele revolutionarilor.
Cei doi o acuza pe Kovesi de represiune nedreapta, cercetare abuziva, favorizarea faptuitorului si abuz in serviciu. Dorin Lazar Maior, presedintele Blocului National al Revolutionarilor, a fost condamnat la sapte ani de inchisoare cu executare pentru santaj, in dosarul „Romexterra”, in acelasi dosar fiind condamnat si omul de afaceri Ovidiu Tition, la 5 ani de inchisoare, a decis Judecatoria Targu Mures, scrie aktual24.ro.
Cine este Dorin Lazar Maior
Dorin Lazar Maior este un personaj extrem de controversat, numele sau fiind legat de numeroase dosare penale pentru santaj, scandaluri si agresiuni cu mana armata. Printre victimele noului lider din PSD s-au numarat si jurnalisti.
La sfarsitul anului 2006, pe 28 decembrie, Dorin Lazar Maior a fost retinut de DNA sub acuzatia de santaj. Alaturi de Maior, a fost incatusat si asociatul sau, Ovidiu Tition, care abia iesise din puscarie cu doua luni mai inainte, fiind un recidivist cu sase condamnari penale la activ.
Potrivit rechizitoriului DNA, „din probele administrate pina in prezent a rezultat ca inculpatul Maior Lazar Dorin impreuna cu inculpatul Tition Ovidiu au exercitat in cursul lunilor noiembrie – decembrie 2006 mai multe actiuni de intimidare fizica si psihica, (…) asupra a doi administratori de societati comerciale si a unui director de banca, in scopul obtinerii unui fals material injust”. Tition si Maior ar fi solicitat 20 de miliarde de lei celor santajati.
Dorin Lazar Maior a stat in arest peste patru luni, fiind eliberat pe 21 aprilie 2007.
Certificate de revolutionar pentru interlopi, securisti si pedofili
Numerosi interlopi din Brasov au devenit posesori de certificat de revolutionar prin intermediul asociatiei conduse de Dorin Lazar Maior. Potrivit unui documentar realizat la sfarsitul anului 2011 de PRO TV, citat de Ziarul Financiar, printre revolutionarii cu certificat ai lui Maior se numara traficanti de droguri, hoti de masini, proxeneti, valutisti si camatari. Chiar si cei care se aflau la puscarie in timpul evenimentelor din 1989, precum Costica Grancea, condamnat atunci pentru furt de benzina, au certificate de luptatori remarcati in Revolutie.
Alti revolutionari celebri din asociatia lui Maior sunt fostul maior de Securitate Nicolae Paraschiv, posesor al unui certificat de politie politica din partea CNSAS, si pedofilul Marian Ambrozi, condamnat la 12 ani de inchisoare pentru ca a abuzat de o fetita de 12 ani.
Bataia este rupta din Revolutie
De-a lungul anilor, revolutionarul Dorin Lazar Maior a iesit in evidenta prin numeroasele scandaluri si reglari violente de conturi.
Mai 1999. Dorin Lazar Maior si alte 12 persoane navalesc in puterea noptii in casa altor revolutionari, Mathe si Huba Laszlo, pe care-i snopesc in bataie. Victimele au depus plangere pentru talharie, povestind ca au fost amenintate de Lazar Maior cu pistolul.
Decembrie 2000. Dorin Lazar Maior aplica o corectie dura, cu bata de baseball, unor clienti care au refuzat sa-si plateasca nota in clubul President din Scheii Brasovului. Clubul este detinut de Maior impreuna cu un alt revolutionar celebru, Codrin Stefanescu.
Septembrie 2002. Dorin Lazar Maior recupereaza cu bata o datorie pe care o avea de incasat fiul sau, Lazarica. Potrivit Adevarul, una dintre victimele sale s-a aruncat de frica de la etajul 4.
Noiembrie 2002. Dorin Lazar Maior il toaca in bataie pe un bodyguard al discotecii Hacienda, deoarece nu i-a permis fiului sau, Lazarica, accesul la distractie. Jurnalistii de la Adevarul povesteau ca Maior s-a folosit de pistol pentru a-i impiedica pe ceilalti oameni de paza sa intervina.
Dorin Lazar Maior nu a patit nimic in urma acestor actiuni violente intrucat a beneficiat de imunitate parlamentara, el fiind deputat PSD pana in 2004. La Politia Brasov, se pare ca dosarele deschise pe numele fostului deputat purtau mentiunea „nu se da publicitatii”.
Liderul revolutionar s-a remarcat si prin agresiuni asupra jurnalistilor. In 1999, un ziarist din Sibiu a depus plangere impotriva lui Maior intrucat a fost „batut mar” si talharit de catre acesta. Potrivit Evenimentului Zilei, Maior ar fi fost suparat din cauza unor articole privind afacerile sale.
Pe 22 decembrie 2011, in Cimitirul Eroilor din Brasov, unul dintre apropiatii lui Maior, Demeter Bella, a lovit-o puternic peste fata pe jurnalista Maria Petrascu, cunoscuta pentru articolele sale critice la adresa sefului revolutionarilor. Ziarista fusese amenintata in trecut de Dorin Lazar Maior, care i-a promis ca se „va ocupa personal” de ea. Maria Petrascu a murit la doua saptamani dupa incident, pe 10 ianuarie 2012.