Compania Apa a lansat încă de acum un an o licitație în valoare de 80,74 milioane de lei, cu tot cu TVA, în vederea finalizării proiectului de canalizare a cartierului Stupini și de amenajare a colectorului de ape uzate, dar și a aducțiunii de apă potabilă dintre Stupini și Feldioara. Pentru derularea acestor lucrări, care au început de fapt cu bani europeni din exercițiul 2007 – 2013, prin Programul Operațional Sectorial Mediu, Compania Apa a obținut o nouă finanțare nerambursabilă prin Programul Operațional Infrastructură Mare. Procedura de licitație a fost una anevoioasă, cu multe clarificări, dar și contestații, ținând cont că își depuseseră oferta 8 constructori. La jumătatea acestei luni, procedura a fost finalizată fiind semnat contractul cu câștigătorul, compania germană Ludwig Pfeiffer. Nemții au oferit un preț de 68,41 milioane de lei, cu tot cu TVA, iar, acum, conducerea Companiei Apa trebuie să dea ordinul de începere a lucrărilor. Lucrările ar urma să se deruleze pe o perioadă de 2 ani, perioada de notificare a defectelor urmând să fie de 36 de luni.
Ce lucrări vor fi realizate
În conformitate cu anunțul de licitație postat pe SEAP, în cadrul acestui contract se va realiza o aducțiune nouă de peste 8 de km, care va asigura transportul apei potabile din Brașov (cartier Stupini) spre Feldioara în vederea alimentarii cu apă a sistemului de distributie din localitate. De asemenea va fi realizat și un colector nou de canalizare (inclusiv realizarea tuturor racordurilor necesare situate in vecinatatea colectorului) cu o lungime de 20,4 km care va asigura transportul apei uzate colectate din municipiul Brașov către Statia de Epurare Feldioara.
Tot în cadrul acestui proiect, va fi finalizată rețeaua de canalizare începută în cadrul programului POS Mediu 2007-2013 Faza I, prin extinderea cu încă 5,26 km în cartierul Stupini inclusiv conectarea la colectorul de canalizare Brașov – Feldioara. Nu în ultimul rând, vor fi proiectate și construcite patru stații de pompare a apelor uzate, inclusiv conducte de refulare, in lungime de 1,27 km pentru a face posibil transportul apei uzate colectate din cartierul Stupini către noul colector.
În ultimii ani, două firme au abandonat lucrările
Compania Apa ar fi trebuit să finalizeze încă din anul 2015 canalizarea cartierului Stupini și colectorul spre Feldioara, dar firma care a câștigat în 2014 licitația în acest sens, Cooperativa Edile Appenimo SCRL, nu a început lucrările în timp util, iar ulterior a intrat în insolvență, astfel că s-a reziliat contractul. A fost practic cel de-al doilea eșec al acestui proiect după ce, la finele lui 2013, contractul pentru realizarea proiectului a fost rezililiat ca urmare a faptului că o firmă germană a dovedit că spaniolii de la Peyber Hispanica SL, care câștigaseră licitaţia pentru derularea lucrărilor alături de societatea Criteria SRL, au folosit un portofoliu de lucrări în fals.
3 comentarii
Oare cine este vinovat pentru aceasta tergiversare?
De peste 10 ani locuitorii di Stupini aud aceasta poveste cu”se va face”.
Speram ca de data asta sa fie cu noroc
Canalizarea din Stupini e ca aeroportul de la Ghimbav. Pur si simplu nu se poate.