Stiri Brasov

Amenajarea benzilor speciale pentru autobuze va costa peste 16 milioane de lei. Unul dintre trasee va avea o întrerupere în Bartolomeu, din cauza căii ferate

Primăria Braşov intenţionează să depună o cerere de finanţare în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 4 – Sprijinirea dezvoltării urbane durabile, în vederea amenajării unor benzi speciale de circulație pentru transportul public. Pentru a putea depune documentația, a fost nevoie de aprobarea unor rectificări în ceea ce privește proiectul, precum și reglementarea situației juridice a unui teren de pe B-dul Victoriei, pe unde se va amenaja unul dintre traseele speicale „bus”.

În conformitate cu proiectul aprobat astăzi de către consilierii locali, investiția totală va fi de 16.635.940,4 lei, inclusiv TVA, iar primăria ar urma să plătească o cofinanțare de 2%. După cum a precizat primarul George Scripcaru, în ceea ce privește terenurile traversate de aceste beni, mai este o problemă în zona intersecției de la Bartolomeu, unde practic șoseaua este foarte aproape de calea ferată și fiind zonă de protecție feroviară, traseul de autobuz va avea o întrerupere pe câteva zeci de metri.

Pe unde vor fi amenajate aceste trasee

Aceste benzi, care vor însuma în total 16 km, ar urma să fie amenajate pe trei trasee principale. Primul dintre acestea face legătura între Astra și Bartolomeu, respectiv pe străzile Poienelor, Calea București, Toamnei, B-dul M. Kogălniceanu, Iuliu Maniu, N. Iorga, Lungă, Calea Făgărașului până la capătul de linie de la Stadionul Municipal. Cel de-al doilea traseu este practic traseul de retur spre Astra, astfel că benzi speciale ar urma să fie amenajate și pe celălalt sens de mers de pe străzile Calea Făgărașului și Lungă, dar și pe B-dul Eroilor, B-dul 15 Noiembrie – Calea București până la capătul de linie de pe strada Poienelor.

Al treilea traseu proiectat cu benzi speciale pentru transportul public este cel dintre Centrul Civic și Gară și vizează amenajarea unor astfel de benzi pe ambele sensuri de mers ale B-dului Victoriei, acestea urmând să se interconecteze cu celelalte două trasee.

Esti Companie? Aplica gratuit!

Puteţi adăuga job-urile disponibile în compania dumneavostră pentru a fi vizibile pe site-ul BizBraşov, dacă solicitaţi un cont. Doar aşa veţi putea intra în contact direct cu candidaţii.

Un comentariu

  1. De stațiile RATB cand se va ocupa cineva? Arată oribil multe dintre ele! Scârbos chiar! Păcat ca nu pot atașa aici câteva poze.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*