Stiri Brasov

Noi străzi cu patru benzi, dar și un giratoriu, pentru a face legătura cu zona viitorului spital regional al Brașovului

Comisia de Circulație și cea de Amenajare a Teritoriului și Urbanism au avizat astăzi soluția de circulație pentru zona de dezvoltare Bartolomeu Nord – Ocolitoarea Municipiului Brașov, str. Institutului, Spitalul Regional. ,

„În această perioadă firma cu care Municipalitatea are contract, Concept Realisation, lucrează la studiul de prefezabilitate pentru Spitalul Regional. Unul dintre elementele necesare pentru elaborarea acestei documentații este cel referitor la circulația în zonă și modul în care acest spital va fi conectat cu orașul, dar și cu celelalte localități. Am reușit să identificăm o soluție de conectare a zonei direct cu ocolitoarea, printr-un sens giratoriu sub pasajul rutier de pe strada Institutului, astfel încât să existe un acces facil, iar străzile care duc spre viitorul spital vor fi străzi cu 4 benzi, două pe fiecare sens de circulație, atât dinspre ocolitoare, cât și dinspre oraș. Sper ca până la sfârșitul lunii mai să avem deja o forma a studiului de prefezabilitate, astfel încât să avansăm cât mai mult cu acest proiect major de investiții”, a declarat primarul George Scripcaru, la finalul ședinței celor două comisii.

Cum va fi resistematizată intersecția cu ocolitoarea

Soluția de circulație avizată presupune amenajarea unui sens giratoriu pe traseul ocolitoarei, sub pasajul care supratraversează ocolitoarea, strada Institutului. Între pasaj și amplasamentul CATTIA (Centrul de Afaceri, Transfer Tehnologic și Incubator de Afaceri) va fi amenajată o bretea, cu 4 benzi (două benzi pe sens), care se va lega, printr-un alt sens giratoriu, cu strada Institutului. Din acest sens giratoriu, va pleca o stradă, tot cu 4 benzi, spre viitorul spital.

Esti Companie? Aplica gratuit!

Puteţi adăuga job-urile disponibile în compania dumneavostră pentru a fi vizibile pe site-ul BizBraşov, dacă solicitaţi un cont. Doar aşa veţi putea intra în contact direct cu candidaţii.

2 Comentarii

  1. Nu mai bine se gandeau pe o solutie gen pasajul de la Sanpetru? Asa in 2 km in zona aia, pe ocolitoare vor fi 4 giratorii.

  2. Pingback: Furnizorul de gaz începe demersurile pentru a mări capacitatea magistralei care va alimenta noul spital și viitorul centru de afaceri - Biz Brasov

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*