Stiri Brasov

Peste 1.300 de puieți vor fi plantați în grădinile blocurilor și pe aliniamentele stradale

În această primăvară, vor fi plantaţi în municipiul Braşov peste 1.360 de puieţi de arbori. Mai mult de jumătate dintre aceştia sunt furnizaţi de Regia Publică Locală a Pădurilor Kronstadt, din pepiniera proprie. Plantările vor începe de săptămâna viitoare și se vor încheia înainte de Paște, însă lucrările depind foarte mult și de starea vremii, după cum au precizat reprezentanții Primăriei Brașov.

Prin Serviciul Amenajare Zone de Agrement (SAZA) a fost programată plantarea a 660 de arbori, dintre care 351 de-a lungul aliniamentelor stradale, în alveole goale, la care se adaugă 308 pe zone verzi din cartiere, în parcuri, în locuri de joacă sau în curțile unor unități de învățământ. În total, vor fi plantați 74 de arbori în locurile de joacă și 35 la grădinițe și școli. Alți aproximativ 700 de arbori vor fi plantați cu sprijinul RPLP Kronstadt, la intrările din oraș, de-a lungul aliniamentelor stradale.

O întreagă pădure plantată prin Brașov, în ultimii 10 ani

Speciile preferate pentru plantare sunt foiasele, respectiv platan, tei, stejar roșu, arțar, mesteacăn, scoruș, salcâm, paltin de munte. Pe aliniamentele stradale vor fi plantați în special tei și platani, care au o rezistență mai mare la poluare și se pretează mai ușor la toaletări. „La fel ca în fiecare an, am început campania de plantări de primăvară. Anul acesta, vor fi plantați peste 1.300 de puieți, care se vor adăuga celor peste 24.000 de puieți de arbori, plantați în ultimii zece ani doar în interiorul municipiului. Astfel, ne-am depășit deja obiectivul asumat, de a planta cel puțin 20.000 de arbori într-o perioadă de zece ani, dar asta nu înseamnă că nu vom continua“, a declarat primarul George Scripcaru.

În perioada 2008-2018 s-au plantat, în municipiul Braşov, aproape 24.200 de puieţi de arbori şi aproximativ 145 km de gard viu. Tot în această perioadă, la solicitarea asociaţiilor de proprietari, a început deja plantarea a aproximativ 2,1 kilometri de gard viu, respectiv 25.200 de fire de gard viu. SAZA primește în continuare solicitări, însă cele înregistrate în 2019 vor fi programate pentru campania de plantări din toamnă, acum fiind onorate cele înregistrate până la sfârșitul anului 2018.

De asemenea, se desfășoară și lucrările de toaletare a arborilor, care vizează aproximativ 3.500 de copaci, pe baza a 842 de cereri, dintre care au fost deja rezolvate 695 de cereri.

 

Esti Companie? Aplica gratuit!

Puteţi adăuga job-urile disponibile în compania dumneavostră pentru a fi vizibile pe site-ul BizBraşov, dacă solicitaţi un cont. Doar aşa veţi putea intra în contact direct cu candidaţii.

Un comentariu

  1. In mintea lui scripcaras s-au plantat paduri intregi, ca fizic n-a vazut nimeni 24k de copaci… Si daca tot planteaza atatia puieti macar sa aiba grija de ei pana se prind, ca de copaci uscati nu avem nevoie (vezi iesirea spre Ghimbav si nu numai)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*