Social, Stiri Brasov

În fiecare oră, trei brașoveni sunt amendați pentru depășirea vitezei legale. Anul trecut, la Brașov s-au aplicat peste 23.000 de astfel de amenzi

Peste 23.000 de amenzi s-au aplicat anul trecut în județul Brașov pentru depășirea vitezei. Brașovul se află, astfel, pe locul 5, cu aproape trei amenzi pe oră aplicate pentru nerespectarea vitezei în trafic.

Potrivit libertatea.ro, în 2018 au fost aplicate nu mai puțin de 650.000 de sancțiuni contravenționale cu ajutorul aparatului radar pentru depășirea vitezei, asta însemnând că, la mai puțin de un minut, a fost amendat un șofer.
Clasamentul județelor cu cele mai multe amenzi este condus de Bucureşti (58.734 amenzi), urmat de Dâmboviţa (26.884), Ilfov (24.595), Prahova (23.274) şi Braşov (23.057). Cele mai puţine amenzi s-au dat în Covasna (5.678), Mehedinţi (6.008), Brăila (8.891) şi Tulcea (9.012). Sibiul se clasează pe locul cinci, din coadă, având 9.022 de amenzi.

Cu toate acestea, statistica ultimilor 10 ani arată că în România se dau tot mai puţine amenzi. Anul 2018 a fost, de altfel, anul cu cele mai puţine sancţiuni contravenţionale. În 2009, la nivelul întregii ţări, s-au dat 795.040 de amenzi, apoi numărul a început să crească vertiginos. În 2013, s-au dat nu mai puţin de 995.006 amenzi pentru viteză. Asta înseamnă că aproximativ unul din 7 şoferi români fusese amendat în acel an (numărul poate varia puţin, pentru că statistica nu spune şi câţi şoferi străini au fost prinşi pe drumurile româneşti). Din 2013 însă, radarul a început să facă tot mai puţine „victime”. Aşa se face că, din 2013 şi până acum, numărul amenzilor a scăzut cu peste 330.000, adică o reducere de o treime.

Esti Companie? Aplica gratuit!

Puteţi adăuga job-urile disponibile în compania dumneavostră pentru a fi vizibile pe site-ul BizBraşov, dacă solicitaţi un cont. Doar aşa veţi putea intra în contact direct cu candidaţii.

Un comentariu

  1. In tabel Cluj figureaza cu 177323 amenzi, cea ce o plaseaza pe primul loc 🙂

Lasă un răspuns la Vali P Anulare

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*