Consiliul Județean Brașov și cele 35 de primării liberale din județ se alătură inițiativei civice a antreprenorului și avocatului Ștefan Mandachi de a protesta – pe 15 martie, de la orele 15:00, timp de 15 minute – față de situația jalnică a infrastructurii rutiere din România, în special a lipsei autostrăzilor. Sunt în administrația piublică de 15 ani, de când am intrat în acest domeniu ca primar al Râșnovului. Și acum 15 ani, am fost chemat la Prefectură și se dorea și intenționa același lucru: să demareze proiectul autostrăzii Comarnic – Brașov. \de atunci, nu s-a întâmplat nimic, ci doar au fost bulversate autoritățile locale. Am făcut planuri cadastrale, au început exproprierile, dar nu s-a întâmpla nicmic nici până în ziua de astăzi. Și oamenii care dețineau terenuri pe traseul autostrăzii au fost puși pe drumuri, că fiindcă dacă voiau să își facă ceva pe propriul teren, trebuiau să meargă să obțină aviz de la Drumuri, de la București”, a explicat Adrian Veștea, președintele CJ Brașov.
Autoritățile județene, dar și reprezentanții primăriilor care se alătură acestei inițiative au subliniat faptul că Județul Brașov, ca centru al țării și pol al turismului românesc, resimte acut lipsa unei infrastructuri corespunzătoare de transport, demne de secolul al XXI-lea, care să-l lege atât de sudul și estul țării, cât și de vestul Europei. „Nu cerem ceva extraordinar în schimbul taxelor și impozitelor pe care le plătesc cetățenii județului și care fac din Brașov unul dintre cei mai importanți contributori la bugetul de stat. Cerem ceva normal pentru o țară europeană. Și mai presus de toate, cerem respect”, au precizat autoritățile brașovene care participă la protest, într-un comunicat de presă.
„Fără infrastructură și autostrăzi, nu ne putem dezvolta ca și comunități. Am încercta să dezvoltăm turismul, nu doar la Feldioara, ci în tot județul. Toate aceste monumente pe care le avem vrem să fie vizitate, dar oamenii ajung cu greutate de la București, astfel că este destul de greu să atragem turiștii în judeâul nostru. Am creat un parc industrial la Feldioara, au fost și cei de la Bosch interesați, dar fără autostradă, nu au mai venit. Deci avem o problemă”, a explicat Sorin Taus, primarul comunei Feldioara.
Și autostrada Transilvania ne ocolește
Brașovul a fost lăsat timp de 30 de ani fără autostrăzi, iar acest lucru a încetinit dezvoltarea județului. Tronsonul din autostrada A3 („Transilvania”) care trebuia să treacă pe ruta Brașov – Făgăraș – Sighișoara a fost scos din planuri, iar pentru autostrada Comarnic-Brașov s-a renunțat la parteneriatul cu Banca Mondiala și s-a ales o soluție nerealistă de parteneriat public-privat (neexistând niciun astfel de proiect pe autostrăzi implementat anterior în România, iar posibilitatea de a construi o autostradă prin acest tip de parteneriat fiind demontată de specialiști).
„Suntem membri ai unui partid politic, dar înainte de asta suntem români, transilvăneni, brașoveni. Ne alăturăm acestui protest în primul rând în calitate de cetățeni activi, implicați în viața comunităților din care facem parte, dar și în calitate de reprezentanți ai celor care ne-au mandatat, prin vot direct, să-i reprezentăm. Iar în aceste calități nu putem rămâne indiferenți la derapajele, demagogia, promisiunile mincinoase ale actualei puteri, cheltuirea iresponsabilă a banului public, promovarea nonvalorilor, subfinanțarea administrațiilor locale și ignorarea cu aroganță a necesităților acestei țări. Guvernanții au creat o prăpastie între ei și cetățeni, construindu-și o lume paralelă cu aceea trăită de imensa majoritate a românilor. Credem că este de datoria noastră, în primul rând, să-i scoatem din ficțiune și să-i aducem la realitate”, a conchis Adrian Veștea.