Mama unui băieţel de 5 ani a povestit pentru Braşov TV ce a păţit copilul său la o grădiniţă de stat din Braşov: “A fost luat din pătuţ, trântit pe scăunel, plesnit peste cap, a dat cu capul de masă, după care a început să plângă. A fost băgat în debara, încuiat, cu lumina stinsă”. Într-o înregistrare cu camera ascunsă, directoarea instituţiei recunoaşte parţial faptele, susţine că şi educatoarea a recunoscut ce a făcut şi a fost sancţionată cu un avertisment scris.
Mama copilului (a cărei identitate este protejată) susţine, potrivit Braşov TV, că baiatul în vârstă de 5 ani „a fost luat din pătuţ, trântit pe scăunel, plesnit peste cap, a dat cu capul de masă, după care a început să plângă. A fost băgat în debara, încuiat, cu lumina stinsă. Doamna s-a apropiat de uşă urlând că aşa o să i se întâmple de fiecare dată când nu va dormi. După care, după câteva minute a fost scos, băiatul plângea. Iar unul dintre colegi spunându-i un lucru, copilul a început să râdă. Iar doamna văzând că copilul râde, doamna a spus că nu s-a speriat suficient şi l-a băgat din nou în debara, tot cu lumina stinsă şi încuiat.”
Mărturia mamei este parţial confirmată (într-o filmare cu camera ascunsă) de spusele directoarei Grădiniţei 23 din Braşov, Anişoara Borcan, potrivit sursei citate.
„S-au făcut toate procedurile, a fost cercetată disciplinar, a fost sancţionată cu avertisment scris, este monitorizată… (…) Eu sunt si psiholog şi am mers acolo în casă şi am făcut câteva jocuri cu copilaşii, ca să identific în mod real ce s-a întâmplat. Într-adevăr copilul a fost dus în debara, exact cum a recunoscut şi doamna, a tras uşa… Asta cu lumina stinsă nu şi-au dat seama copiii dacă s-a întâmplat,” spune directoarea în înregistrarea publicată de Braşov TV.
Până acum conducerea ISJ Braşov nu a oferit un punct de vedere, susţine publicaţia citată, iar jurnaliştii ar fi vorbit cu Dănuț Ghican, secretar general în Ministerul Educației Naționale, care “a promis că va acționa în consecință”, mai arată sursa citată.
În urmă cu câteva zile, copilul de 5 ani a fost transferat la o altă grădiniță.
Un comentariu
Sa nu credeti ce se povesteste aici, copilul meu a fost in acea grupa si cunosc situatia, acel copil era unul problema, injura ca la clasele de liceu, baga si scotea, si etc, facea doar prostii si era foarte greu de controlat, de educatie ce sa mai vorbim.