Compania Visual Fan, care vinde diferite gadgeturi sub brandul Allview, a înregistrat şi în 2018 o scădere a veniturilor, însă acest declin marchează finalul perioadei de corecţie dură prin care a trecut firma din Braşov, după ce în primele două luni din 2019 vânzările au revenit din nou pe creştere.
„Am scăzut în aceşti doi ani, nu avem ce face, aceasta este piaţa. Ne aşteptam la această evoluţie, am văzut şi noi ce s-a întâmplat şi pe alte pieţe. Am reuşit însă să oprim scăderea. În primele două luni din 2019 veniturile Allview au crescut cu 20% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior“, a declarat Lucian Peticilă, director general şi proprietar al Visual Fan.
„Creşterea aceasta provine din pornirea lansarea propriei game de televizoare, care include şi modele inteligente care au sistemul de operare Google Android“, a adăugat el. Compania a deschis şi o nouă linie de business prin care să utilizeze know-how-ul existent în echipă. „Am creat o divizie specială de distribuţie în companie, care va se va ocupa de distribuţia altor branduri, folosindu-ne astfel de tot know-how-ul pe care îl avem, logistic, operaţional, parteneri. Anul acesta am semnat contracte pentru distribuţia televizoarelor marca Scheneider, şi pentru a aduce pe piaţa locală un brand de accesorii din china – Joyroom. Acestea sunt proiectele despre care pot discuta în acest moment.“
Peticilă nu a dorit să ofere detalii despre rata de scădere din 2018 sau veniturile totale ale companiei. În 2017 afacerile Allview au căzut aproape la jumătate, de la de la 306 milioane de lei la 157 milioane de lei, pe fondul competiţiei dure de pe piaţă şi al deciziei companiei de a ieşi de pe segmentul smartphone-urilor ieftine, care se vindeau în cantităţi semnificative şi care aveau o contribuţie majoră la venituri.
Compania se pregăteşte să iasă şi pe pieţele externe cu noua gamă de televizoare, piaţă pe care compania a reintrat la finele anului 2018, cu speranţa că va prinde un nou val de creştere precum cel de pe piaţa de smartphone-uri, când afacerile firmei au explodat odată cu un boom al cererii. Principala speranţă a companiei este pentru televizoarele cu software Android, în condiţiile în care utilizatorii au în marea lor majoritate telefoane cu această platformă, cu care sunt obişnuiţi.
„Credem că exact cum a fost startul telefoanelor cu Android în 2009-2010 aşa se întâmplă acum pe piaţa televizoarelor cu Android. Credem că urmează un nou val de adopţie pentru televizoarele smart pentru că utilizatorii vor din ce în ce mai multe lucruri de la ele, vor dori ca de pe TV să controleze echipamente din casă, să realizeze căutări vocale de conţinut pentru TV sau ştiri“, a declarat Peticilă.
Compania va lansa şi o tabletă cu Android de 17 inchi, pe care speră că utilizatorii o vor achiziţiona pentru a consuma conţinut video, forografii sau jocuri şi a controla diferite alte echipamente din casă. „Va fi o soluţie şi pentru cei care nu îşi permit să cumpere un televizor smart“.
România va rămâne cea mai importantă piaţă pentru Allview, dar compania are în plan să iasă şi pe pieţele externe cu noua gamă de televizoare.