În urma acordului dintre parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene, la Strasbourg, a fost modificat proiectul directivei drepturilor de autor, care urma să schimbe felul în care utilizăm Google, Faceook și internetul în general.
Potrivit unui comunicat al Parlamentului European, creatorii de conținut și editorii de știri vor putea să negocieze cu giganții internetului, datorită proiectului de directive convenit cu Consiliul UE. Acordul vizează ca drepturile și obligațiile de autor să se aplice și pe internet. Astfel, câteva dintre companiile care vor fi afectate în mod direct de această legislație sunt YouTube, Facebook și Google News.
De asemenea, internetul rămâne în continuare un spațiu al libertății de exprimare, legislatorii susținând faptul că au încercat să se asigure de acest lucru. Fragmentele din articolele de știri pot continua să fie distribuite, ca fel ca meme-urile și GIF-urile.
Giganții internetului vor trebui să împartă veniturile cu artiștii si autorii
Acordul urmăreste să sporească șansele titularilor de drepturi de autor, în special în cazul muzicienilor, artiștilor sau interpreților, precum și editorilor de știri, ca aceștia să aibă posibilitatea de a negocia mai multe oferte de remunerare pentru utilizarea operelor lor prezentate pe platformele de internet. Distribuirea unor scurte fragmente de articole nu va implica drepturile publicației care a produs articolul.
Textul specifică faptul că încărcarea lucrărilor în enciclopediile online într-un mod necomercial, precum Wikipedia sau alte platforme software open source ca GitHub, va fi automat acceptată de la obligațiile impuse de lege. Autorii, artiștii și interpreții vor putea solicita o remunerație suplimentară din partea distribuitorilor care le eploatează drepturile, atunci când remunerația convenită inițial este disporporționat de scăzută în comparație cu beneficiile obținute de distribuitor, conform startupcafe.ro.
Companiile de internet nu sunt responsabile de conținutul încărcat de utilizatori
În prezent însă, Parlamentul European este de părere că acordurile de licență echitabile cu deținătorii de drepturi de autor nu ar trebui semnate de către companiile de internet, deoarece acestea nu sunt responsabile de conținutul pe care fiecare utilizat în încarcă pe platforma respectivă. Ele însă sunt obligate să elimine conținutul care încalcă drepturile de autor când un titular de drepturi face această solicitare. Acordul trebuie aprobat de reprezentații Consiliului UE și de plenul Parlamentului European.
„Aceasta înțelegere care protejează viețile oamenilor, garantează democrația, apărând un peisaj mediatic divers, intră în libertatea de exprimare și încurajează inițierea și dezvoltarea tehnologică. Aceasta ajută la crearea internetului pentru viitor, un spațiu care să fie benefic pentru toată lumea, nu doar pentru câteva persoane puternice”, a declarant Axel Voss, negociatorul din partea Parlamentului European.